Pe 13 martie 2012, CEDO s-a pronuntat in cauza Parascineti v Romania, privind conditiile de trai si tratament la sectia psihiatrica a Spitalului Municipal Sighetul Marmatiei (SSM).
Pe 2 iunie 1995 reclamantul s-a internat la sectia de endocrinologie a Spitalului Judetean Baia Mare de unde, pe 5 iulie, a fost transferat de urgenta la sectia de psihiatrie a SSM. Reclamantul a fost externat dupa o saptamana, pe 13 iulie 2005. Situatia de fapt, in special cu privire la perioada sederii la Sighetul Marmatiei, este disputata intre parti. In orice caz, SSM nu a fost in masura sa prezinte Curtii nici un fel de documentatie medicala privind perioada internarii reclamantului acolo. In lipsa unei documentatii adecvate, mai multe diagnostice au fost vehiculate in cursul procedurii in fata Curtii, respectiv psihoza acuta, agitatie psihomotorie pe fondul consumului de alcool si a unei personalitati instabile, psihopatie acuta sau dispomanie (=alcoolism). Guvernul sustine ca internarea de urgenta a reclamantului a survenit in urmarea incalcarii de catre acesta a regulilor de ordine interioara la Baia Mare, pe fondul consumului de alcool. Reclamantul sustine ca tranferul a fost prilejuit de un conflict cu personalul medical de la Endocrinologie, legat de oportunitatea administrarii unei injectii, negand faptul ca ar fi consumat bauturi alcoolice. Reclamantul sustine ca a fost condus la spital de reprezentanti ai Politiei. In orice caz, Guvernul sustine ca baza legala a masurii internarii ar fi fost Art. 44-45 ale Legii 487/2002 privind sanatatea mintala care reglementeaza procedura internarii nevoluntare, in baza dispozitiei medicului psihiatru de serviciu. Nici un document nu a fost prezentat Curtii pentru a demonstra aceasta imprejurare.
Conform reclamantului, conditiile de cazare si tratament la SSM au fost foarte proaste. El a acuzat in special supraglomerarea sectiei, faptul ca a trebuit sa imparta un pot cu alte doua persoane, accesul restrictionat la baie/dus si la apa calda, la exercitiul in aer liber, mirosurile pestilentiale in baie si in saloane, epidemiile intra-spitalicesti de paduchi si scabie. Spitalul nu a negat aceste acuzatii in fata Curtii, nefiind in masura sa prezinte nici un act cu privire la situatia existenta la epoca faptelor. In mod crucial, alegatiile recurentului au fost coroborate de un raport al Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ), care a vizitat spitalul in 2009 si care a constatat cu aceasta ocazie aceleasi conditii precare.
Dupa externarea sa pe 13 iulie, reclamantul a facut mai multe demersuri vizand cele de mai sus, sub forma mai multor scrisori adresate autoritatilor publice, si a unei cereri adresate Tribunalului Maramures in baza Legii 544/2001 privind accesul la informatiile publice. Reclamantul a formulat si o plangere penala impotriva agentilor de politie care l-au condus la spital, precum si personalului medical de acolo, respinsa printr-o decizie de NUP impotriva careia nu a mai fost formulata nici o plangere.
Analiza Curtii se centreaza pe pretentiile reclamntului privind conditiile de trai la SSM, analizate din prisma Articolului 3 (interdictia tratamentelor inhumane si degradante). Curtea a reamintit in acest context principii bine stabilite in jurisprudenta sa privind responsabilitatea sporita a statelor fata de detinuti (situatie la care sunt asimilati pacientii internati nevoluntar in spitale psihiatrice) si vulnerabilitatea accentuata a acestora. Curtea a considerat sustinerile reclamantului ca fiind dovedite. Conditii de trai si de tratament precum cele de la SSM ar fi neadecvate pentru orice persoana privata de libertate, dar cu atat mai mult in cazul persoanelor internate nevoluntar pe motiv de boala psihica, ‘care au nevoie nu doar de tratament specializat ci si de standarde minimale de igiena’ (53). In acest sens, perioada relativ scurta de spitalizare in acest caz nu este este de natura a schimba verdictul Curtii, avand in vedere precedente relevante in cauze similare. Prin urmare, Curtea a concluzionat ca a existat o incalcare a Articolului 3.
Reclamantul a mai formulat un capat de cerere cu privire la o pretinsa incalcare a Articolului 5(1)e (dreptul la libertate), respinsa insa de Curte pentru neepuizarea cailor domestic de atac. Decizia Curtii sub acest aspect este intrucatva criticabila, din mai multe motive. Curtea ar fi putut tine seama de numeroasele rapoarte publicate de organizatii neguvernamentale internationale si nationale care in mod repetat au documentat nerespectarea flagranta de catre autoritati a dispozitiilor Legii 544/2001, precum si de lipsa oricarei documentatii privind internarea nevoluntara a reclamantului, tradand caracterul ei abuziv. In acelasi sens, se putea tine cont de vulnerabilitatea pacientilor psihiatrici in general, si a reclamantului in special, de lipsa la epoca faptelor a normelor de aplicare a Legii 544, motiv invocat frecvent de autoritatile spitalicesti ca pretext pentru ignorarea cerintelor Legii in cauza, precum si de omisiunea (tipica de altfel) a organelor de cercetare penala de a investiga din prooprie initiative circumstantele internarii reclamantului la SSM . E adevarat pe de alta parte ca reclamantul nu a fost internat foarte mult timp, si ca a reusit sa intreprinda o serie de demersuri in justitie, insuficiente insa din perspectiva Curtii, fara insa a beneficia de asistenta juridica.
Curtea a acordat reclamantului 3000 Euro cu titlul de daune morale si 300 de Euro cu titlul de cheltuieli.
Cauza Parscineti v Romania este prima cauza in care Romania a fost condamnata pentru conditiile extrem de precare din spitalele sale psihiatrice. Sistemul sanatatii mintale in Romania ramane in mare nereformat in ciuda scandalurilor repetate in ultimii 20 de ani, cu ecouri internationale, precum cel privind mortile in serie de la Spitalul Psihiatric Poiana Mare din anii 2000, a promisiunilor autoritatilor si a numeroaselor avertismente primite de la diverse organisme internationale. Din pacate aceasta hotarare lasa un gust amar, in special datorita lipsei disponibilitatii Curtii de a cerceta cu mai multa empatie plangerea reclamantului, in special cu privire la imprejurarile internarii la SSM, ce pare a fi fost caracterizata de abuzuri grosiere a autoritatilor implicate. In orice caz, cauza Parascineti v Romania este un adaos la jurispudenta deja consistenta impotriva Romaniei privind abuzurile din spitalele psihiatrice din Romania, si impotriva persoanelor cu dizabilitati in general.