The first case before the ECHR that analyses the institution of personal assistance from a human rights perspective/ Prima cauza la CEDO care analizeaza institutia asistentului personal din perspectiva drepturilor omului

This is the statement issued by the European Network for Independent Living (ENIL) on one of the cases I have filed recently with the ECHR

Aceasta este o nota informativa publicata de Reteaua europeana pentru un trai independent cu privire la un caz pe care l-am initiat recent la CEDO - textul in limba romana este disponibil in josul paginii.

Dublin, 12 May 2014 – ENIL welcomes the first complaint concerning access of disabled people to personal assistance submitted to the European Court of Human Rights. The case of Radi v. Romania, submitted earlier this month, challenges the manner in which personal assistance is provided to disabled people. It argues that such treatment amounts to violation of Article 4 (prohibition of slavery and forced labour), Article 8 (right to respect for private and family life) and Article 14 (prohibition of discrimination) of the European Convention on Human Rights.

In Romania, personal assistance is provided mainly by family members, without taking into account the individual needs of the disabled person, or their preferences. As such, personal assistance does not support the independent living of disabled people and forces their family members (predominantly women) to give up their jobs and become full-time carers. Although formally employees of the state, personal assistants are deprived of most rights guaranteed under Romania’s Labour Code and are paid a minimum wage, regardless of their qualification, previous work experience or the number of working hours. They also effectively do not have a right to rest, even though they may be caring for their family member 24/7.

Rather than support the enjoyment of the right to independent living, the complaint argues that personal assistance contributes to social isolation of disabled people. It is provided without an individual assessment and involvement of disabled people, resulting in the same amount of hours allocated to anyone classified as having a ‘serious handicap’. Disabled people are not involved in recruiting, training or managing their personal assistants. Moreover, the salaries allocated to personal assistants are too low to recruit anyone on the open labour market.

Personal assistance is one of the services included in Article 19 of the UN Convention on the Rights of Persons with Disabilities, ratified by most EU Member States, including Romania. This case raises important questions about how personal assistance is provided and whether it genuinely supports the right to independent living. It presents the Court with an opportunity to develop its jurisprudence on the right of disabled people to live in the community – for which personal assistance is a necessary prerequisite.

For ENIL’s definition of Personal Assistance, please see: http://www.enil.eu/policy/ For further information about the case, please contact the applicant’s counsel before the European Court of Human Rights: Constantin Cojocariu, constantincojocariu@yahoo.com

Romanian version:

Primul caz privind asistenții personali la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului

Dublin, 12.5. 2014 – ENIL salută ca binevenită prima plângere privind accesul persoanelor cu dizabilități laasistență personală, înaintată Curții Europene pentru Drepturile Omului. Cazul Radi contra României, inițiat recent, contestă maniera în care asistența personală este furnizată persoanelor cu dizabilități, încălcând Articolul 4 (prohibiția sclaviei și a muncii forțate), Articolul 8 (dreptul la viață privată și de familie) și Articolul 14 (prohibiția discriminării) ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului

În România, asistența personală este furnizată în principal de către membrii familiei, fără a se lua în considerare nevoile individuale sau preferințele persoanei cu dizabilități. Ca atare, asistența personală nu susţine traiul independent al persoanelor cu dizabilități și obligă rudele lor (femei în principal) să renunțe la locurile lor de muncă, pentru a furniza îngrijiri in regim permanent. Deşi în mod formal asistenții personali sunt angajați ai Statului, ei nu beneficiază de majoritatea drepturilor garantate in Codul Muncii românesc și sunt plătiți cu salariul minim garantat, indiferent de calificare, experiența profesională anterioară sau numarul orelor efectiv lucrate. De asemenea, ei nu beneficiază de dreptul la odihnă, chiar dacă uneori ei furnizează îngrijiri non-stop.

Reclamanții susțin că în loc să susțină dreptul la un trai independent, asistența personală furnizată intr-o asemenea manieră contribuie la izolarea socială a persoanelor cu dizabilități. Fără o examinare individualizată și fără implicarea persoanei cu dizabilități, asistenții personali sunt plătiți pentru un număr de ore identic, pentru servicii prestate oricui este încadrat la gradul de “handicap grav”. Persoanele cu dizabilități nu sunt implicate in recrutarea, pregătirea sau management-ul asistenților lor personali. Mai mult decât atât, salariile plătite asistenților personali sunt prea mici pentru a motiva pe cineva recrutat pe piața liberă a muncii.

Asistența personală este unul din serviciile incluse in Articolul 19 al Covenției Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, care a fost ratiifcată de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, incluzând România. Acest caz ridică probleme importante  privind maniera în care asistența personală este furnizată și gradul în care susține dreptul la un trai independent. Mai mult decât atât, el prezintă Curții o oportunitate de a-și dezvolta juriprudența cu privire la dreptul persoanelor cu dizabilități de a trai în comunitate – pentru care asistența personală este o condiție necesară.

Pentru informații suplimentare îl puteți contacta pe Constantin Cojocariu, reprezentantul reclamanților, la adresa de e-mail constantincojocariu@yahoo.com.