Solutia finala a la Popricani

Conform editiei de azi a Ziarului de Iasi, la Centrul de integrare prin terapie ocupationala din Popricani (undeva la tzara) urmeaza a fi amenajat un padoc cu o capacitate de 50 de caini vagabonzi. Conform functionarilor Consiliului judetean astfel se impusca doi iepuri dintr-o lovitura - sccapam de cainii vagabonzi si in acelasi timp le asiguram terapie ocupationala rezidentilor de la Popricani.

Permiteti-mi sa fiu scandalizat. Ce fel de terapie ocupationala este ingrijirea cainilor vagabonzi? Ce fel de skilluri vor invata bietii rezidenti de la Popricani avand grija de caini pe care apoi sa le foloseasca in comunitate (acesta fiind scopul ultim al acestor terapii - reintegrarea in comunitate)? Si chiar, i-a intrebat cineva pe rezidenti daca vor sa se ocupe de cainii vagabonzi?

Culmea este ca functionarii de la Primarie, si cei de la Centrul din Popricani (si ziaristul) nu observa nerozia sugestiei, chiar poate se cred geniali si generosi. Ironia acestei propuneri e ca si persoanele cu handicap si cainii vagabonzi au chiar multe in comun (in Romania). Si daca tinem seama de trecutul nu prea indepartat, o data ce izolam cainii si nebunii la Popricani, ii lasam sa moara acolo, si apoi reproducem acest proiect la scara intregii tari. Si gata.

Monica Lovinescu

Cu riscul de a transforma acest blog intr-un obituar, trebuie sa marchez moartea Monicai Lovinescu. Singurul mod in care am luat contact cu ea a fost prin intermediul Jurnalului, precum si sporadic din presa, sau atunci cand de exemplu nu i-a fost acordata posibilitatea de a sustine o cuvantare in Universitatea Iasi. Nu am avut ocazia din pacate sa ascult emisiunile sale pe Europa Libera.

Nu vreau sa spun mai mult decat ca Monica Lovinescu este un reper moral incontestabil intr-o lume extrem de fluida din acest punct de vedere. Insusi faptul ca nu s-a intors in Romania dupa 1989 observand si comentand de la distanta marasmul post decembrist e poate o dovada ca inca nu am iesit din comunism. Poate ca acest moment il astepta ea. In rest, Monica Lovinescu a avut o istorie pasionanta - cititi de exemplu Cotidianul zilele astea, pana cand subiectul nu se pierde in uitare.


(fotografie preluata de pe cotidianul.ro)

Despre imagine la romani

S-ar putea sa fi aflat si voi ca la inceputul acestei saptamani un scandal de scurta durata alimentat in principal de tabloide a izbucnit in Marea Britanie in legatura cu o presupusa retea de traficanti romani de etnie roma care aduceau copii de la un an in sus din Romania si ii foloseau pentru savarsirea de infractiuni si alte activitati antisociale. Imaginea din postul anterior face parte de altfel din aceasta campanie. Ultimul The Economist expune minciuna gogonata a tabloidelor, aratand ca politia a gasit doar trei copii, si nu mii cum sustinea Daily Mail si altele, si ca singurele acuzatii aduse impotriva presupusilor traficanti au fost de furt de mobile precum si de incalcare a legislatiei din domeniul imigratiei. Ar fi multe de spus, insa acum as vrea sa comentez putin asupra notiunii de imagine.

In ziua cand scandalul era pe val, am fost solicitat sa dau un interviu unui post de radio local, in calitatea mea de cetatean roman locuind in Londra. Intre altele, reporterul m-a intrebat repetat daca nu sunt deranjat, daca nu mi-e rusine de manifestarile conatioanalilior mei, daca nu impieteaza acestea asupra imaginii cetatenilor romani din Londra etc. Pe scurt, raspunsul meu e ca problema imaginii in acest context e cu doua taisuri – nu are rost sa fiu ingrijorat de ceva ce nu pot controla, respectiv tendinta localnicilor de a se inflama din nimic; in situatia in care intr-adevar constat ca imaginea romanilor se inrautateste, asta spune ceva despre calitatea intelectuala a persoanelor care fac asemenea generalizari, si care nu au invatat inca sa judece fiecare persoana dupa meritele sale individuale, si nu in functie de stereotipurile zilei; in plus, conform aceluiasi rationament englezii ar trebui sa se incuie in casa daca ar cunoaste/le-ar pasa de imaginea pe care o au in afara granitelor, in special din cauza haitelor de tineri betivi care invadeaza weekend de weekend Europa de Est.

In mod simetric, aceeasi obsesie a imaginii o au si romanii – ca ce imagine proasta are Romania in lume, ca din cauza tiganilor, ca nu reusim sa ne facem cunoscuti etc etc. Acestor persoane le spun ca eforturile lor sunt inutile. Atata timp cat situatia in tara este proasta, si imaginea tarii noastre si a romanilor va fi, pe ansamblu, proasta. Se incearca de fapt crearea unei imagini idilice, se matura gunoiul sub pres - o misiune imposibila. Imaginea Romaniei este succesul fenomenal al filmelor sale, dar si saracia medievala in care se zbat romii. Si pentru ca imaginea corespunde realitatii, nu are rost sa-ti fie rusine de ea, sau sa incerci sa o ascunzi, fara ca implicit sa-ti renegi originile.

In sfarsit, argumentul imagine are de foarte multe ori un substrat rasist. Intotdeauna e vorba de tiganii din gara x sau y care ne fac tara de rusine, si nu de politicienii nostri hoti, de huliganii de pe stadioane, de mizeria din Bucuresti etc. Aruncand vina tot timpul pe tigani, ranforsezi segregarea de acasa si excluziunea/marginalizarea acestora. Folosirea acestui argument este in plus terapeutica, ca astfel se arunca vina pe acelasi amarat rom, si, cel putin pentru moment, uitam multele noastre pacate.

In concluzie - mai lasati-ma cu imaginea, si nu, nu mie rusine cu romii.

Diego, the sabertooth redneck

One of the scenes from the first Ice Age movie got my attention when I watched it again today. It takes place at the beginning - Diego the sabertooth tiger tries to grab the human baby from Sid the sloth. Manny the mammoth intervenes and denies Diego his prey. Here are the relevant lines from the script:
Diego: That pink thing is mine.
Sid: No. Actually that pink thing belongs to us.
Diego: "Us"? You two are a bit of an odd couple.
Manny: There is no "us".
Diego: I see. Can't have one of your own, so you want to adopt.
We're safe. Disney is there for us, doing their bit to transmit homophobia to future generations.