Monica Macovei si persoanele cu dizabilitati

As dori sa comentez pe scurt pozitia Dnei Macovei strict cu privire la persoanele cu dizabilitati, din perspectiva drepturilor omului. Nu imi propun sa analizez contextul mai larg al politicilor sociale sau optiunilor dumneaei ideologice, au facut-o altii. Nu am gasit nimic relevant in programul Dlui Johannis. Ceilalti nu ma intereseaza, pentru ca oricum nu i-as vota din alte motive, desi presupun ca nici ei nu au nimic de spus. Am ales totusi sa ma concentrez pe Dna Macovei pentru ca dumneaei a ales sa abordeze acest subiect, pentru ca se revendica, prin experienta sa profesionala, de la ideologia drepturilor omului, si avand in vedere deschiderea ei europeana.

In programul dumneaei, Dna Macovei mentioneaza persoanele cu dizabilitati, declarand ca “Trebuie eliminate și sistemele de mită socială cu scop electoral, pentru că bătrânii, copiii, bolnavii și persoanele cu handicap sunt singurele categorii pe care statul trebuie să le protejeze.” Ieri (30 octombrie), Dna Macovei a afisat o declaratie filmata pe contul dumneaei de Facebook cu urmatorul mesaj: “Eu cred în solidaritate, dar nu cred în falsa asistență. Ce se întâmplă cu persoanele cu dizabilități ne privește pe toți. Unii s-au născut așa, alții, nu. Ceva în viața lor i-a adus aici: un accident, o boală. Pe toți ne privește ceea ce se întâmplă cu ei. Persoanele cu dizabilități nu sunt o povară pentru societate. Ei sunt egalii noștri, ei sunt frații noștri. Acești oameni trebuie să fie primii care să contribuie la redactarea și aplicarea legilor care îi privesc pe ei. Numai cine a trecut prin asta ne poate învăța cum să fim o societate mai bună și oameni mai buni.”

Persoanele cu dizabiliati din Romania se confrunta cu mai multe probleme grave. Multi sunt internati pe lunga durata in institutii sociale si spitale psihiatrice, unde traiesc o viata izolata si lipsita de speranta, in conditii mizere, fiind supusi deseori unor tratamente inumane si degradante. Este notoriu cazul Spitalului Poiana Mare unde acum zece ani au murit sute de pacienti din cauza conditiilor de viata precare si lipsei ingrijirilor medicale de baza. Acest scandal a rezultat intr-o condamnare de rasunet a Romaniei la CEDO intr-un caz in care l-am reprezentat pe reclamant Campeanu v Romania, si de care Dna Macovei stie cu siguranta. Dezvaluiri similare cu privire la abuzuri grave sunt la ordinea zilei. Cu toate acestea, Romania nu numai ca tolereaza abuzurile, dar refuza sa se angajeze in reforma sistemului prin dezinstitutionalizare. Acest proces presupune inchiderea institutiilor si mutarea persoanelor cu dizabilitati in comunitate. Conform studiilor stiintifice si experientei altor tari, dezinstitutionalizarea profita atat persoanelor cu dizabilitati cat si societatii in intregul ei.

Sistemul actual de beneficii sociale este invechit si mentine persoanele cu dizabilitati care traiesc in comunitate si familiile lor la limita saraciei, inchizandu-le intr-o relatie de dependenta fata de stat si condamnandu-le la inactivitate si izolare. Infrastructura si serviciile oferite publicului sunt inaccesibile. In cazul fericit in care persoanele cu dizabilitati ajung sa invete, o fac in scoli speciale unde standardele sunt catastrofale si abuzurile frecvente. Lipsa educatiei duce implicit la lipsa oportunitatilor in viata, la excluziune, marginalizare si singuratate. Atunci cand retelele de suport din comunitate se destrama (parintii mor, prietenii sunt epuizati), persoanele cu dizabilitati ajung inevitabil in institutii. Daca institutiile statului sunt ineficiente si retrograde, prejudecatile larg impartasite la nivelul populatiei si nepasarea pecetluiesc soarta acestor persoane.

In concluzie, avem cateva cuvinte cheie: dezinstitutionalizare, incluziune sociala, protectie eficienta impotriva abuzurilor, egalitate, demnitate. Acestea corespund in mare principiilor directoare ale Conventiei Natiunilor Unite a Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati, ratificata de Romania si de marea majoritatate a statelor membre a Uniunii Europene, cat si separat de Uniunea Europeana. Nu am auzit niciunul din aceste principii cheie in discursul Doamnei Macovei. Asta in ciuda faptului ca Dna Macovei se revendica de la ideologia drepturilor omului si a fost cu siguranta expusa, cel putin la Parlamentul European, acestui discurs. Tin sa precizez in acest sens ca doleantele persoanelor cu dizabilitati nu sunt un subiect de nisa – din punct de vedere numeric, persoanele cu dizabilitati si familiile lor sunt o minoritate semnificativa, de ordinul sutelor de mii; din punct de vedere moral si legal, un stat de drept este incompatibil cu impunitatea pentru tortura si rele tratamente practicate pe scara larga.

Situandu-le intre copii si batrani, Dna Macovei infantilizeaza persoanele cu dizabilitati pe care le priveste ca recipienti pasivi de beneficii sociale. Paradoxal, in cazul persoanelor cu dizabilitati Dna Macovei sustine implicit "falsa asistenta" pe care altfel o respinge ritos. Enuntul programatic mentionat mai sus este practic identic cu prevederea constitutionala conform careia “persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala”, demonstrand in mod clar o logica asistentiala. Am scris mai demult despre dublul sens al terminologiei folosite la adresa persoanelor cu dizabilitati: in logica actuala “protectie speciala” inseamna in fapt segregare, marginalizare, discriminare, abuz. De fapt, persoanele cu dizabilitati nu au nevoie de “protectie” ci de “suport” pentru a-si implini potentialul si a deveni membri cu drepturi depline ai societatii. In aceeasi nota, Dna Macovei foloseste terminologia discreditata si stigmatizanta de "handicap”, eroare rectificata in mesajul video.

Cat despre mesajul video el se inspira in mod clar din modelul medical al dizabilitatii, care identifica “handicapul”  (deci persoana) drept cauza a problemelor intampinate de persoanelor cu dizabilitati. Acestui model Conventia ONU mai sus amintita ii opune modelul social, care identifica problema in barierele ridicate de societate si care impiedica participarea persoanelor cu dizabilitati, exemplul cel mai clar fiind lipsa accesibilitatii. Monica Macovei insista pe blestemul existential al handicapului, intr-un discurs lacrimogen si paternalist menit sa starneasca compasiunea. Ori persoanele cu dizabilitati nu au nevoie de compasiune, ci de respect si drepturi egale.

Singura parte aparent pozitiva este apelul Doamnei Macovei la implicarea persoanelor cu dizabilitati in elaborarea politicilor care le priveste. Dar, stati putin – in timp ce face asta, cui se adreseaza Dna Macovei? Se adreseaza cumva persoanelor cu dizabilitati, semnaland dorinta ei de a le include ca partener egal in discutie? Nu! Ni se adreseaza noua, voua, oamenilor “normali si maturi”, vorbind despre persoanele cu dizabilitati la persoana treia, cumva prezente in camera, dar invizibile. Asadar, pe langa faptul ca e, in cel mai bun caz, neinformata, Dna Macovei insulta persoanele cu dizabilitati. In acest sens, si avand in vedere cheia discursului prezentat mai sus, permiteti-mi sa ma indoiesc de sinceritatea Dnei Macovei.

Inca ceva despre ideea primita de-a gata si regurgitata de fanii Dnei Macovei fara nici un pic de reflectie, conform careia marsul anti-coruptie al candidatei lor preferate va profita implicit si automat si minoritatilor. Am precizat mai sus ca in ultimii 10-15 ani, sute, mii de oameni au murit in conditii suspecte sau au fost brutalizati in institutii. Cu ocazia sedintei publice in dosarul Campeanu anul trecut, CEDO a solicitat exemple de condamnari ale celor vinovati. In timp ce Guvernul nu a fost in masura sa prezente nici macar un singur exemplu, noi am fost in masura sa aducem numaroase exemple de NUP-uri, demonstrand practic ca personalul din spitale se bucura in mod oficial de impunitate. Cine este vinovat de aceasta stare de fapt? BINGO! Procurorii Dnei Macovei, idolizati si glorificati ca luptatori neinfricati impotriva coruptiei, "panaceu universal" etc etc. Dna Codruta Kovesi insasi, pupila Dnei Macovei, a confirmat un NUP in dosarul Poiana Mare care a scandalizat pe multi in Europa. Dna Macovei insasi cat a fost la Ministerul Justitiei, nu a facut nimic pentru a schimba ceva in bine. Acesta este doar un exemplu care ilustreaza de ce drive-ul anticoruptie in sine nu vindeca de prejudecati si nu poate fi (in toate cazurile) o solutie pentru problemele sociale cum sugereaza Dna Macovei 

Unii fani Macovei sugereaza cu obtuzitate ca abuzul si tortura nu sunt chestiuni urgente, si ca intai trebuie sa rezolvam cu coruptii. Permiteti-mi sa nu fiu de acord si sa nu mai am rabdare. Pentru mine cauza persoanelor cu dizabilitati este urgenta si fundamentala. Eu NU votez cu Dna Macovei pentru ca politicile ei in domeniul dizabilitatii ar perpetua dezastrul actual, dupa cum am aratat. 

Lansare compilatie hotarari CEDO impotriva Romaniei pe tema dizabilitatii

Curtea Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO) a pronuntat deja mai multe hotarari impotriva Romaniei in dosare initiate de persoane cu dizabilitati, ridicand o gama variata de probleme: lipsa unei anchete efective cu privire la plangeri de viol formulate de femei cu dizabilitati, conditii de trai in locuri de detentie (inclusiv cu privire la lipsa accesibilitatii), procedurile de internare involuntara, capacitate juridica etc. Aceste cazuri au fost cel mai adesea rezultatul efortului individual al victimelor, care nu beneficiat de regula de asistenta juridica. Multe din dosarele care sunt acum pe rol sunt insa sustinute de organizatii neguvernamentale si avocati profesionisti, ridicand chestiuni inedite de drept. Anticipez deci ca aceasta juriprudenta va deveni din ce in ce mai diversa, contribuind la o schimbare pozitiva a standardelor de protectie a persoanelor cu dizabilitati in Romania si nu numai.

Mai jos trec in revista aceste dosare, incluzand cauze care s-au soldat cu hotarari de incalcare a Conventiei, decizii de inadmisibilitate, decizii de radiere de pe rol (care au si ele semnificatia lor), precum si cateva din cauzele care sunt pendinte, insotite de planurile de actiune depuse de Guvern la Comitetul de Ministri in cardul procesului de implementare a obligatiilor care ii revin, si alte comentarii si articole publicate pe acest blog in trecut. Pun la dispozitie aceasta resursa, pe care intentionez sa o aduc la zi in timp real, tuturor celor interesati, in speranta ca o vor folosi in munca lor: persoane cu dizabilitati, organizatii neguvernamentale, autoritati ale statului, studenti si cadre didactice. Pentru orice fel de comentarii pe marginea acestei compilatii va rog sa ma contactati la adresa: constantincojocariu@yahoo.com.

Baza de date este disponibila sub forma unei pagini separate a acestui blog AICI. 

Solicitare de ajutor de la persoane cu dizabilitati care au avut contact cu invatamantul superior din Romania

Am trimis pe facebook o solicitarea de asistenta, prea laconica insa,  asa incat acum vin cu explicatii suplimentare. 

Il reprezint pe reclamant in dosarul Gherghina impotriva Romaniei, aflat pe rolul Curtii Europene pentru Drepturile Omului. Reclamantul este un tanar in scaun cu rotile, care in cursul catorva ani s-a inscris la trei universitati: Universitatea Constantin Brancoveanu din Pitesti, Universitatea de Stat din Pitesti si Universitatea Ecologica din Bucuresti. De fiecare data, reclamantul a trebuit sa renunte la studii din cauza faptului ca infrastructura acestor institutii era inaccesibila, din lipsa masurilor de adaptare rezonabila, si in general, din cauza lipsei disponibilitatii de a ajuta din martea managementului acestor institutii. Dosarul a fost trimis la Marea Camera, avand potentialul de a deveni un precedent care sa imbunatateasca standardele legale de protectie a persoanelor cu dizabilitati in Romania in special si in Europa in general. Mai multe informatii privind acest caz sunt disponibile (in franceza) pe website-ul Curtii Europene de Drepturile Omului la ACEASTA ADRESA, in josul paginii.

In aceasta perioada pregatesc argumentele clientului meu. Intre altele, imi propun sa demonstrez ca problema lipsei accesibilitatii institutiilor de invatamant superior de stat sau private din Romania este generalizata. Intrucat aceasta problema a fost insuficient cercetata, caut persoane cu dizabilitati care au incercat sa studieze dar nu au reusit, care au studiat recent sau care studiaza la universitati in Romania. In masura in care sunteti de acord sa ma ajutati, am nevoie de o declaratie scrisa de doua-trei pagini din partea voastra, in care sa expuneti pe scurt problemele (de acces, de atitudine etc.) pe care le-ati intampinat la universitate, masura in care managementul acestor institutii a fost dispus sa va asiste in rezolvarea acestora, solutiile pe care le-ati incercat pentru a va continua studiile, si care a fost deznodamantul acestor situatii. Aceste documente vor fi varsate la dosarul CEDO si nu vor fi facute publice (decat in masura in care doriti asta). Tot ce aveti de pierdut este eventual timpul consumat cu redactarea acestui document, potential compensat de sentimentul ca puneti umarul la rezolvarea acestor probleme pentru viitor. 

Va rog sa luati legatura cu mine oricand, inclusiv in cazul in care ati avea nelamuriri, la adresa de email constantincojocariu@yahoo.com sau pe facebook. Pentru a putea sa le folosesc, as avea nevoie de aceste informatii cat mai repede, insa cel mai tarziu pana pe 30 iunie 2014. 

Va multumesc,

Constantin Cojocariu

“Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială”*: Discursul instigator la ura la adresa persoanelor cu dizabilitati

Alegerile pentru Parlamentul European au readus in atentie tematica proliferarii discursului jignitor la adresa unor minoritati. In acest context, vreau sa examinez pe scurt o specie a acestui discurs mai putin studiata si asumata la noi, dar nu mai putin nociva, si anume cea care vizeaza copiii si adultii cu dizabilitati, si pe insotitorii lor. Acest tip de discurs este utilizat in mod curent, vizeaza persoanele cu dizabilitati direct sau indirect, este mai mult sau mai putin grosier, incluzand insulta nedisimulata, ofensa institutionalizata si scaparea gregara. Nu este apanajul nici unei categorii sociale, ci dimpotriva este cultivat in mod democratic atat de politicieni, cat si de oameni “de rand”. O nota privind terminologia – am in vedere si sintagma de “discurs instigator de ura” (“hate speech”), de inspiratie anglofona, poate mai familiar in acest context, atat timp cat il folosim in sensul lui cel mai larg posibil, si deci nu neaparat strict in sens juridic.

Tipologia discursului instigator de ura la adresa persoanelor cu dizabilitati e variata si complexa. In mod evident am in vedere in primul rand caracterul uzual al invectivelor de genul “handicapat”, “retard” si altele, probabil mai corozive decat “tigan”, si mai vitriolice decat “poponar”. Daca acestea din urma au fost expulzate cel putin formal din vocabularul “politically correct”, depreciativele desemnand dizabilitatea sunt consacrate atat la nivel constitutional (“handicap”), impamantenind simbolic politica oficiala de segregare si brutalizare a persoanelor cu dizabilitati, cat si uzitate in mod frecvent, bunaoara de catre comentatori si politicieni pentru a-si ataca adversarii (“retard”). Putem invoca in egala masura portretizarea persoanelor cu dizabilitati ca tapi ispasitori in contextul crizei economice, spoliatori ai societatii, abuzand fraudulos de compasiunea si solidaritatea publica –  Sebastian Lazaroiu in calitatea lui de fost ministru al muncii ofera un exemplu ilustru. Sau locul comun conform caruia persoanele cu dizabilitati sunt inerent si inevitabil periculoase, justificand masuri de control nediferentiate si extraordinare - spre exemplu un articol pe care l-am citit zilele trecute care punea automat problema cresterii accidentelor rutiere in romania in carca "handicapatilor" care obtin permisele de conducere fraudulos, fara a oferi vreo dovada in acest sens.

Mult mai pervers insa, autoritatile publice in special (si nu numai) practica un discurs cu semnificatie dubla, aparent invocand obligatia paternalista a statului de a proteja persoanele cu dizabilitati, dar in practica intensificand controlul si suprimarea sistematica a acestora. Am in vedere spre exemplu masuri desemnate violent si/sau arhaic precum “interdictia” sau “institutionalizarea”, care in mod oficial sunt descrise ca “masuri de protectie” ale persoanei in cauza. In aceasta logica, notiuni precum “acces” au deseori in practica semnificatia inversa de “restrictie”, “compasiune” are semnificatia de “dispret” samd.

Mai jos cateva mostre fascinante care demonstreaza cum prejudecata impotriva dizabilitatii este moneda curenta, practicata universal cu dezinvoltura si naturalete. Primele trei sunt extrase din dosarul cauzei Stoian v Romania pe care am introdus-o recent la cedo, privind dreptul la educatie al unui copil cu dizabilitati, ultimul dintr-un document emis de politie intr-un dosar al colegilor de la CRJ:

Unitatea noastra prin insasi natura ei, nu are nici un fel de conditii pentru terapia persoanelor cu handicap, noi fiind specializati pentru activitati cultural educative de masa in vederea depistarii talentelor si indrumarea lor catre activitati de performanta. (directoarea unui club al copiilor in Bucuresti)

Domnul director considera din parte cadrelor didactice a directiunii, a colectivului de parinti a existat multa intelegere de-a lungul celor cinci ani, si cu toate acestea a fost data in judecata. …Din partea profesorilor, parintilor, copiilor a existat bunavointa, dar trebuie aparate si drepturile celorlalti copii. De aceea domnul director si profesorii ii vor interzice accesul [insotitorului copilului cu dizabilitati] prezenta la ore. Parintii sustin decizia conducerii. (proces verbal sedinta cu parintii, scoala de masa)

“Referitor la petitia adresata acestei sectii [de politie]…prin care ati solicitat sa va fie precizate conditiile in care fiul dvoastra [persoana cu dizabilitati locomotorii] au acces in pe drumurile publice precum si in incinta unitatilor de invatamant de masa, va comunicam urmatoarele: [Cf Art. 15 din L. 448], “persoanele cu handicap au acces liber si egal la orice forma de educatie, indiferent de varsta, in conformitate cu tipul, gradul de handicap si nevoile educationale ale acestora”, astfel ca nu exista nici un fel de restrictie privind integrarea individuala a fiului dumneavoastra in unitati de invatamant de masa. De asemenea, in ceea ce priveste accesul copilui SS pe drumurile publice, precum si al insotitorului acestuia, nu exista nici un fel de restrictie, intrucat, [cf. art 25 din Constitutie], “dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate, este garantat”. 

In acest context al raporturilor educationale situatia de fata trebuie analizata pornind de la premiza ca sarcina de a educa un minor  (abandonat de familie si crescut intr-un mediu ostil) nu este o sarcina usoara si nici o sarcina ce poate fi indeplinita intotdeauna si in toate cazurile numai cu mijloace de maxima blandete. Sunt situatii in care trebuie sa se procedeze, dimpotriva cu fermitate si chiar cu severitate in scopul de a-l corija pe minor si de a-l determina la o conduita corespunzatoare.

Pe de o parte, unii ignora sau se revolta impotriva oricarei tentative de a sanctiona violenta de limbaj in public, condamnand-o ca o manifestare neavenita a mult blamatei corectitudini politice, sau negand ca ar avea implicatii semnificative. Chiar unii colegi din societatea civila minimalizeaza sau neaga existenta sau prevalenta in Romania a discursului instigator la ura care vizeaza persoanele cu dizabilitati, bunaoara in contextul mai sus-amintitei campanii     desfasurate in contexul alegerilor europarlamentare, care priveste aproape exclusiv romii si minoritatile sexuale - vezi aici si aici ("Studiul “Discursul instigator la ura in Romania” identifica principalele tinte ale DIU in Romania: minoritatea roma, cea evreiasca, maghiara si LGBT").  Limbajul jignitor la adresa persoanelor cu dizabilitati este, dupa cum am aratat, institutionalizat si prevalent. El reflecta fobii si prejudecati bine inradacinate si corespunde unor politici publice care izoleaza si victimizeaza. Ignorarea acestei problematici contribuie la normalizarea ei. Nu e de mirare ca orasele noastre sunt inaccesibile, ca copiii nostri (cu dizabilitati) nu merg la scoala, si ca atunci cand merg la scoala sunt abuzati sau neglijati, ca fratii si parintii nostri (cu dizabilitati) sunt brutalizati si isi traiesc toata viata inchisi in institutii in conditii mizere.

*Extras din Articolul 50 din Constitutie.