Contributie la European Yearbook of Disability Law

Recent a aparut vol. 3 al European Yearbook of Disability Law, o publicatie anuala care prezinta in detaliu cele mai importante noutati din dreptul european cu privire la persoanele cu dizabilitati. Contributia mea la aceasta editie este capitolul referitor la Consiliul Europei, care include o descriere generala a structurii institutionale a Consiliului, comentarii critice ale celor mai importante hotarari ale CEDO in anul precedent privind persoanele cu dizabilitati, sumare ale pasajelor relevante din rapoartele de tara ale CPT, precum si activitatea  altor organisme ale Consiliului in domeniu.

Cauza Groza v. Romania privind scolarizarea unui copil cu dizabilitati – sumar si comentariu

Pe 21 februarie 2012, CEDO a publicat decizia in cauza Groza v. Romania, privind dreptul la instructie a unui copil cu dizabilitati.

Plangerea a fost introdusa de tatal Marcel Groza in nume propriu, dar privind educatia baiatului sau (“X”), nascut in 1991, si diagnosticat cu Sindromul Little. In concret, X sufera de o combinatie de deficiente motorii, respiratorii si mentale usoare. El a urmat timp de trei ani cursurile unei scoli speciale. Tatal a criticat in mai multe privinte calitatea procesului educativ la aceasta scoala. In principal, el s-a plans ca personalul nu se ingrijea suficient de copii, iar curicula nu era adaptata nevoilor specifice ale fiului sau. De asemenea, reclamantul a avut o relatie dificila cu directorul scolii, care l-a acuzat ca isi abuzeaza sexual copilul, alegatii declarate ulterior nefondate de catre autoritati. In sfarsit, participarea efectiva a lui X la cursuri era dificila din cauza multiplelor sale afectiuni.

Din aceste considerente, reclamantul a decis sa caute o alta scoala pentru fiul sau. La inceptul lui 2003, el a introdus o cerere pentru inscrierea lui X la o scoala in acelasi oras care oferea cursuri la domiciliu. Printr-o decizie datata 30 noiembrie 2004, Comisia pentru protectia copilului a respins cererea si a recomandat inscrierea lui X intr-o scoala speciala, in baza unei evaluari complexe si a unui certificat de incadrare in gradul de handicap grav. Reclamantul a atacat decizia Comisiei in instanta, accentuand rolul parintilor in educarea copiilor si sustinand ca nevoile speciale ale fiului sau au fost ignorate. Pe 20 februarie 2005, Tribunalul Cluj a respins plangerea, validand decizia Comisiei. Inscrierea la scoala speciala a fost gasita ca fiind justificata dat fiind ca astfel era asigurata socializarea lui X si tratamentul adecvat pentru problemele sale motorii. Curtea de Apel Cluj a respins recursul formulat de petent, subliniind ca decizia Comisiei a fost suficient fundamentata.

Potrivit informatiilor aflate la dispozitia CEDO, reclamantul a refuzat sa il inscribe pe X la scoala recomandata de autoritati, drept pentru care intre 2004 si 2009 acesta nu a urmat nici o forma de educatie. In 2009, la varsta de 19 ani, reclamantul a primit in sfarsit acordul autoritatilor pentru a studia la domiciliu, astfel incat si-a putut relua studiile. Intre timp, afectiunile sale motorii s-au inrautatit foarte mult, ingradind in mare masura posibilitatile sale de deplasare.

Reclamantul s-a plans in principal de incalcarea Conventiei prin prisma Articolului 2 al Protocolului 1 privind dreptul la instruire. CEDO a respins aceste pretentii ca manifest nefondate si a declarat plangerea inadmisbila.

CEDO a subliniat de la inceput ca rolul sau nu este de a se substitui autoritatilor nationale. In speta, autoritatile au considerat ca o scoala speciala ar fi servit cel mai bine interesul superior al lui X, avand in vedere ca astfel el ar fi beneficiat de un pachet complex de servicii specializate, si de socializare cu alti copii de aceeasi varsta. Ma mult decat atat, deciziile autoritatilor au fost fundamentate in mod corespunzator de o serie de rapoarte de specialitate. Dupa cum a apreciat Curtea de Apel Cluj, reclamantul nu a reusit sa demonstreze ca poate asigura conditii similare la domiciliu cu cele de la scoala speciala. In conditiile in care culpa pentru intreruperea de catre X a educatiei i-a apartinut exclusiv reclamantului, nu se poate reprosa nimic autorittailor romane, care au respectat asadar drepul lui X la o educatie “cat de eficienta posibil”.

Hotararea CEDO in acest caz a fost intr-o oarecare masura previzibila, data fiind atitutdinea sa in mod traditional retinuta in interpretarea Articolului 2 al Protocolului 1. In special, CEDO a reiterat si cu aceasta ocazie principiile potrivit carora dreptul in speta, exprimat in mod negativ (“nimanui nu i se poate refuza dreptul la instruire”), nu este un drept absolut, fiind susceptibil a fi restrictionat, si se limiteaza la a garanta accesul la institutiile educatiile existente la un moment dat pe teritoriul unui stat, si nu la o forma de educatie preferata. In acelasi timp, ar fi fost suprinzator, mai ales avand in vedere ca, cel mai probabil, reclamantul nu a beneficiat de reprezentare specializata, ca CEDO sa anuleze deciziile unei autoritati nationale specializate, validate in urma controlului juridsdictional la nivel national.

Cu toate acestea, hotararea lasa de dorit in mai multe privinte, putand fi criticata in principal pentru superficialitate. In acelasi timp, in mod ingrijorator, CEDO pare a elabora un standard diferentiat sub articolul 2 in ceea ce priveste persoanele cu dizabilitati, indrituite doar la o educatie “cat de eficienta posibil”.

In primul rand nu este clar cum poate CEDO pretinde ca procesul de decizie pe intern a fost ghidat de interesul superior al copilului, atat timp cat consecinta implicita a deciziilor in speta a fost intreruperea studiilor de catre X intr-o faza esentiala a dezvoltarii sale personale, cu consecinte probabil ireversibile. In acelasi timp, invizibilitatea personajului central al acestei spete, X, atat in procedurile interne cat si in fata CEDO, unde el nu a avut nici macar calitatea de parte, ridica semne serioase de intrebare in legatura cu legitimitatea intregului proces. Fara a intra in teoria Articolului in speta,  nu este clar in ce masura tatal lui X a avut calitate procesuala in aceasta speta, insa trebuie spus ca CEDO  reproduce inca o data atitutdinea paternalista a autoritatilor fata de persoanele cu dizabilitati, negandu-le dreptul la a-si exprima preferintele si opiniile si obligatia aferenta a autoritatilor de a tine ont de ele.

In al doilea rand, ar fi fost de dorit ca analiza CEDO sa fi fost ceva mai aprofundata in special cu privire la calitatea actului de educatie oferit la scolile speciale, avand in vedere problemele mari cu care se confrunta acest sector la noi, si respectiv compatibilitatea acestuia cu cerintele Articolului 2. Este de retinut in acest sens ca X a frecventat aceste cursuri pentru o perioada lunga de timp, si ridicat o serie de obiectii caremeritau o analiza mai serioasa.

In al treilea rand, CEDO a omis inca o data sa ia in considerare Conventia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati, in intepretarea prevederilor substantiale ale Conventiei, ceea ce ar fi putut conduce la un deznodamant diferit in aceasta speta. Respectiv, pachetul de servicii oferit de stat unei personae cu dizabilitati trebuie sa unul flexibil, care sa respecte pe cat posibil dorintele acestuia. Este de retinut ca optiunea scolii speciale a fost justificata in buna masura prin deziderate ce nu tin strict de procesul educational, respectiv nevoile lui X de tratament pentru afectiunile sale motorii. Or, aceste servicii ar putea fi separate. Curtea a omis sa analizee in ce ar fi constat ipoteza invatamantului la domiciliu, o oferta existenta deja pe piata de studii din Cluj, si masura in care aceasta posibilitate putea fi corelata cu beneficii furnizate prin lege persoanelor cu dizabilitati, precum indemnizatii, asistenti personali etc.

Cazul Campeanu inclus in raportul anual al Amnesty International pe 2012

Dosarul la care lucrez de cativa ani impreuna cu colegii de la CRJ, Valentin Campeanu v Romania, pendinte la CEDO, a fost inclus in raportul anual pe 2012 al Amnesty International privind starea drepturilor omului in lume. Acesta este paragraful relevant:

In June, the European Court of Human Rights asked the Romanian government to submit information on the case of Valentin Câmpeanu, an HIV-positive Romani man with mental illness who died in 2004 at the Poiana Mare Psychiatric Hospital. The official investigation into the circumstances of his death was allegedly marked by procedural irregularities. It did not result in any charges against staff from the institutions where he was kept during the last months of his life. The case was brought to the Court by NGOs, the Centre for Legal Resources and INTERIGHTS, who asked the Court to adapt its admissibility criteria so as to allow NGOs to bring cases on behalf of a person with disabilities, even in the absence of specific authorization. The NGOs argued that inappropriate care and living conditions at the psychiatric hospital directly contributed to Valentin Câmpeanu’s death.

Cauza Parascineti v Romania (13 martie 2012) - sumar si comentariu

Pe 13 martie 2012, CEDO s-a pronuntat in cauza Parascineti v Romania, privind conditiile de trai si tratament la sectia psihiatrica a Spitalului Municipal Sighetul Marmatiei (SSM).

Pe 2 iunie 1995 reclamantul s-a internat la sectia de endocrinologie a Spitalului Judetean Baia Mare de unde, pe 5 iulie, a fost transferat de urgenta la sectia de psihiatrie a SSM. Reclamantul a fost externat dupa o saptamana, pe 13 iulie 2005.  Situatia de fapt, in special cu privire la perioada sederii la Sighetul Marmatiei, este disputata intre parti. In orice caz, SSM nu a fost in masura sa prezinte Curtii nici un fel de documentatie medicala privind perioada internarii reclamantului acolo. In lipsa unei documentatii adecvate, mai multe diagnostice au fost vehiculate in cursul procedurii in fata Curtii, respectiv psihoza acuta, agitatie psihomotorie pe fondul consumului de alcool si a unei personalitati instabile, psihopatie acuta sau dispomanie (=alcoolism). Guvernul sustine ca internarea de urgenta a reclamantului a survenit in urmarea incalcarii de catre acesta a regulilor de ordine interioara la Baia Mare, pe fondul consumului de alcool. Reclamantul sustine ca tranferul a fost prilejuit de un conflict cu personalul medical de la Endocrinologie, legat de oportunitatea administrarii unei injectii, negand faptul ca ar fi consumat bauturi alcoolice. Reclamantul sustine ca a fost condus la spital de reprezentanti ai Politiei. In orice caz, Guvernul sustine ca baza legala a masurii internarii ar fi fost Art. 44-45 ale Legii 487/2002 privind sanatatea mintala care reglementeaza procedura internarii nevoluntare, in baza dispozitiei medicului psihiatru de serviciu. Nici un document nu a fost prezentat Curtii pentru a demonstra aceasta imprejurare.

Conform reclamantului, conditiile de cazare si tratament la SSM au fost foarte proaste. El a acuzat in special supraglomerarea sectiei, faptul ca a trebuit sa imparta un pot cu alte doua persoane, accesul restrictionat la baie/dus si la apa calda, la exercitiul in aer liber, mirosurile pestilentiale in baie si in saloane, epidemiile intra-spitalicesti de paduchi si scabie. Spitalul nu a negat aceste acuzatii in fata Curtii, nefiind in masura sa prezinte nici un act cu privire la situatia existenta la epoca faptelor. In mod crucial, alegatiile recurentului au fost coroborate de un raport al Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ), care a vizitat spitalul in 2009 si care a constatat cu aceasta ocazie aceleasi conditii precare.

Dupa externarea sa pe 13 iulie, reclamantul a facut mai multe demersuri vizand cele de mai sus, sub forma mai multor scrisori adresate autoritatilor publice, si a unei cereri adresate Tribunalului Maramures in baza Legii 544/2001 privind accesul la informatiile publice. Reclamantul a formulat si o plangere penala impotriva agentilor de politie care l-au condus la spital, precum si personalului medical de acolo, respinsa printr-o decizie de NUP impotriva careia nu a mai fost formulata nici o plangere.

Analiza Curtii se centreaza pe pretentiile reclamntului privind conditiile de trai la SSM, analizate din prisma Articolului 3 (interdictia tratamentelor inhumane si degradante). Curtea  a reamintit in acest context principii bine stabilite in jurisprudenta sa privind responsabilitatea sporita a statelor fata de detinuti (situatie la care sunt asimilati pacientii internati nevoluntar in spitale psihiatrice) si vulnerabilitatea accentuata a acestora. Curtea a considerat sustinerile reclamantului ca fiind dovedite. Conditii de trai si de tratament precum cele de la SSM ar fi neadecvate pentru orice persoana privata de libertate, dar cu atat mai mult in cazul persoanelor internate nevoluntar pe motiv de boala psihica, ‘care au nevoie nu doar de tratament specializat ci si de standarde minimale de igiena’ (53). In acest sens, perioada relativ scurta de spitalizare in acest caz nu este este de natura a schimba verdictul Curtii, avand in vedere precedente relevante in cauze similare. Prin urmare, Curtea a concluzionat ca a existat o incalcare a Articolului 3.

Reclamantul a mai formulat un capat de cerere cu privire la o pretinsa incalcare a Articolului 5(1)e (dreptul la libertate), respinsa insa de Curte pentru neepuizarea cailor domestic de atac. Decizia Curtii sub acest aspect este intrucatva criticabila, din mai multe motive. Curtea ar fi putut tine seama de numeroasele rapoarte publicate de organizatii neguvernamentale internationale si nationale care in mod repetat au documentat nerespectarea flagranta de catre autoritati a dispozitiilor Legii 544/2001, precum si de lipsa oricarei documentatii privind internarea nevoluntara a reclamantului, tradand caracterul ei abuziv. In acelasi sens, se putea tine cont de vulnerabilitatea pacientilor psihiatrici in general, si a reclamantului in special, de lipsa la epoca faptelor a normelor de aplicare a Legii 544, motiv invocat frecvent de autoritatile spitalicesti ca pretext pentru ignorarea cerintelor Legii in cauza, precum si de omisiunea (tipica de altfel) a organelor de cercetare penala de a investiga din prooprie initiative circumstantele internarii reclamantului la SSM . E adevarat pe de alta parte ca reclamantul nu a fost internat foarte mult timp, si ca a reusit sa intreprinda o serie de demersuri in justitie, insuficiente insa din perspectiva Curtii, fara insa a beneficia de asistenta juridica.

Curtea a acordat reclamantului 3000 Euro cu titlul de daune morale si 300 de Euro cu titlul de cheltuieli.

Cauza Parscineti v Romania este prima cauza in care Romania a fost condamnata pentru conditiile extrem de precare din spitalele sale psihiatrice. Sistemul sanatatii mintale in Romania ramane in mare nereformat in ciuda scandalurilor repetate in ultimii 20 de ani, cu ecouri internationale, precum cel privind mortile in serie de la Spitalul Psihiatric Poiana Mare din anii 2000, a promisiunilor autoritatilor si a numeroaselor avertismente primite de la diverse organisme internationale. Din pacate aceasta hotarare lasa un gust amar, in special datorita lipsei disponibilitatii Curtii de a cerceta cu mai multa empatie plangerea reclamantului, in special cu privire la imprejurarile internarii la SSM, ce pare a fi fost caracterizata de abuzuri grosiere a autoritatilor implicate. In orice caz, cauza Parascineti v Romania este un adaos la jurispudenta deja consistenta impotriva Romaniei privind abuzurile din spitalele psihiatrice din Romania, si impotriva persoanelor cu dizabilitati in general.

Articol nou in European Human Rights Law Review

Tocmai a aparut numarul 6/2011 al prestigioasei publicatii European Human Rights Law Review, dedicat problematicii drepturilor persoanelor cu dizabilitati. Sunt bucuros sa raportez aici un articol scris de subsemnatul este inclus in acest numar, cu titlul:

HANDICAPPING RULES: THE OVERLY RESTRICTIVE APPLICATION OF ADMISSIBILITY CRITERIA BY THE EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS TO COMPLAINTS CONCERNING DISABLED PEOPLE.

 In mare, examinez critic practica CEDO privind conditiile de admisibilitate relative la calitatea procesuala si calitatea de victima care blocheaza accesul la CEDO unor categorii largi de persoane cu dizabilitati. Fac unele propuneri pentru schimbarea acestei practici, identific posibilele temeiuri legale pentru aceste modificari, identific criteriile in baza carora noile criterii pot fi aplicate, compar practica CEDO cu practica altor instante internationale si nu numai. In mod evident, acest articol a fost prilejuit de cauzele Campeanu v Romania si Malacu v Romania privind pacientii morti in serie la Spitalul Psihiatric Poiana Mare in 2002-2004, la care lucrez impreuna cu colegii de la CRJ. Sper sa am timp pe viitor sa discut aceste cauze mai pe larg, sunt de larg interes, avand tot felul de implicatii interesante pe mai multe planuri.

Pe langa articolul meu, acest numar mai include si articole semnate de Thomas Hammarberg,  Oliver Lewis, Phil Fennell si Luke Clements.

Protest caricaturi rasiste Paul Hitter

Reproduc aici scrisoarea de protest pe care am trimis-o organizatorilor si artistului Paul Hitter, cu privire la caricaturile acestuia, initial expuse la galeria ArtYourself din Bucuresti si pe care le-am acuzat ca avand caracter rasist (vezi mai jos).

Doamna Iancu,

Ma numesc Constantin Cojocariu. Sunt avocat, membru al Baroului Iasi, insa de aproximativ opt ani lucrez in strainatate la organizatii internationale ale societatii civile specializate in protectia drepturilor omului (actualmente la Interights, in Londra). Sunt specializat in dreptul anti-discriminarii si in special pe procedura Curtii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO). De-a lungul anilor am aparat la Strasburg romi, persoane cu dizabilitati, persoane trangender, persoane gay. Am lucrat inclusiv in cazuri in fata CEDO privind libertatea de exprimare/artistica, indreptate impotriva Turciei si Estoniei, intre altele.

As dori prin aceasta scrisoare sa protestez pentru rolul dumneavoastra si al altor curatori sau sponsori ai expozitiei ArtYourself in promovarea unui set de caricaturi cu caracter rasist ale dlui Paul Hitter. Am aflat despre aceasta situatie prin intermediul unui grup de discutii al carui membru sunt, si pe care au fost diseminate protestul dlui Ionescu, raspunsul dlui Hitter, si respectiv scrisoarea dumneavoastra datata 5 decembrie.

As dori sa punctez pe scurt cateva aspecte in legatura cu acest trist incident, reflectand in primul rand experienta mea de jurist.

In primul rand, in scrisoarea dumneavoastra excludeti aprioric si vehement posibilitatea ca desenele dlui hitter sa fie rasiste sau discriminatorii, asigurandu-ne ca intentiile organizatorilor acestui eveniment au fost onorabile. Tin sa va informez ca intentia nu este o componenta indispensabila a rasismului, poate eventual o circumstanta agravanta. Rasismul este constituit in preponderenta din comportamente, atitudini sau practici involuntare.  Un element foarte important in caracterizarea rasismului este atitudinea subiectiva a persoanelor apartinand minoritatii vizate, pe langa evident o serie de elemente contextuale sau care tin de continutul expresiei incriminate. Din acest punct de vedere va informez ca mai multe persoane rome (cat si prieteni ai romilor precum subsemnatul) am fost profund ofensati si intristati de aceste desene. Faptul ca dl Hitter are si el galerie roma nu este un detaliu hotarator in acest context – avem de-a face aici cu clasica scuza ‘nu e adevarat ca sunt rasist, am chiar prieteni romi, dar…”.

Doamna Iancu,

Cele de mai sus sunt implicit confirmate de premiza demersului ArtYourself (citez din memorie), conform careia inevitabil in fiecare dintre noi exista un reziduu de rasism. In spiritul acestei constatari, am fost suprins de virulenta cu care ati respins orice insinuari ca aceste lucrari ar putea fi percepute drept rasiste. Gasesc aceasta reactie de o similitudine ingrijoratoare cu atitudinea unor compatrioti de-ai nostri demascati drept rasisti (sau corupti: ASeverin a spus recent in legatura cu scandalul din Parlamentul European: "eu nu ma consider un om corupt. pana la urma, este important cum ma consider eu. Eu am declarat de la bun inceput ca nu am nici o vina."), demonstrand o incapacitate funciara de a-ti admite greselile si asuma raspunderea in consecinta.

Nu contest caracterul onorabil al demersului dumneavoastra in ansamblu, atat prin prisma intentiilor sale laudabile, cat si in realizarea sa. Acesta este un element contextual important in aprecierea situatiei, insa nu decisiv. Nu cred ca desenele dlui Hitter singure pot contamina expozitia ArtYourself in ansamblul ei, insa in acelasi timp nu cred ca expozitia in ansamblul ei poate legitima o componenta profund rasista. Va amintesc de asemenea ca desenele dlui hitter au acum o existenta independenta gratie internetului, pe care au fost propagate intens, inclusiv de catre artist insusi. Eu, care am vazut doar fragmente disparate ale expozitiei, sunt indrituit sa ma simt profund indignat cu privire la lucrari aflate in spatiul public, chiar daca nu am avut posibilitatea sa particip personal la expozitie.

Nu ma voi pronunta la valentele artistice ale desenelor cu pricina. In acelasi timp, in calitate de ‘cetatean’, si mai mult decat atat, in calitate de membru al grupului tinta al demersului dumneavoastra (‘intelectualii romani’…), va comunic ca aceste desene pot foarte usor fi interpretate intr-o cheie rasista (arguendo, pentru a nu spune ca sunt ‘rasiste’ de-a dreptul). Aceste desene sunt reprezentari foarte literale, si, prin prisma acestui fapt, infantile, scolaresti, ale unor legende urbane, stereotipuri, bancuri, motive, locuri comune rasiste, profund ancorate in mentalul majoritar. Cand artistul spune ca destructureaza aceste mituri in cheie ironica, eu spun ca el le promoveaza, trivializand raul din/tre noi. Cand artistul spune bunaoara ca cioara ‘priveste cu tristete’ (sic!) impermisibila expresie ‘cioara borata’ scrisa cu litere de o schioapa, eu vad ca ea (‘cioara!’) zambeste cu subinteles, oferind o scuza convenabila profanarii spatiului public cu astfel de insulte.

Doamna Iancu,

Faptul ca aceasta expozitie a fost organizata sub bannerul antidiscriminarii nu poate fi ignorat. In acelasi timp, in masura in care acelasi demers promoveaza sau legitimeaza elemente rasiste, el poate fi perceput de romi precum de doua ori mai periculos, o confirmare a acuzelor de anti-tiganism inerent, constitutiv al majoritarilor. Va reamintesc in acest context dictonul: “Drumul catre iad este pavat cu bune intentii.” Avand in vedere toate acestea, eu va solicit (dumneavoastra si celorlalti responsabili) sa va cereti scuze publice romilor pentru rolul dumneavoastra in acest incident.

Cu sinceritate,

Constantin Cojocariu

Londra, 6 Decembrie 2011

Urmatoarele organizatii si persoane fizice active in ‘miscarea’ romilor s-au alaturat acestei scrisori:

Dinu Adam (scriitor, ziarist, traducator)

Gelu Duminica

Marian Petre

Vasile Ionescu

Raluca Petcutz

Caton Musceleanu (promotor proiecte, voluntar)

Romani CRISS

7 Decembrie 2011

Drepturile omului (in Romania)

Acest paragraf din eseul (provocator, dar captivant) al prof. Conor Gearty, "Against Judicial Enforcement" mi se pare ca sintetizeaza foarte bine atitudinea fata de drepturi in Romania de azi.

"[...] without a strong supporting framework of values and principles, embedded in society and understood and adhered to across a culture, there is every chance of the language of human rights being drained of its potency, of being turned into little more than a set of hoops that are jumped through by authorities but without yielding any tangible benefit for those for whom it should be a wonderful boon. Human rights talk can be useless if it is simply talk and worse than useless if all it does is rubber stamp unfairness and inequality with the seal of (human rights) legitimacy. Sadly this is a very real threat when human rights are sought to be introduced in a society where powerful actors are resolutely opposed to them, and disinclined to allow their individually minimal propensity to care to extend beyond their family or immediate circle. This is what I was referring to [...] when I talked about the need for the rights values and principles to be embedded in a culture before human rights can be guaranteed the kind of traction they need to succeed beyond the paper which they happen to be written".

Connor Gearty, Against Judicial Enforcement in Gearty, Mantovalou, Debating Social Rights, Hart Publishing, 2011, p. 21-22.