Dreptul la vot si persoanele puse sub interdictie

CEDO a confirmat in hotararea Alajos Kiss v. Ungaria publicata pe 20 mai 2010 ceva ce stiam deja de mult timp, respectiv ca interdictia de a vota aplicata persoanelor cu dizabilitati este ilegala in Europa.

Petentul in acest caz este o persoana cu depresie maniacala pusa sub interdictie partiala in 20o5 si care a incercat sa voteze in alegerile generale maghiare din 2006. A fost impiedicat insa sa o faca in baza unui articol din constitutie care prevede ca persoanele sub interdictie (partiala sau totala) pierd dreptul la vot. Domnul Kiss a atacat aceasta prevedere in fata CEDO, care i-a dat dreptate. CEDO a apreciat ca prohibitia constitutionala are consecinte deloc neglijabile din moment ce afecteaza 0,75% din populatia maghiara. Mai departe, Curtea a apreciat ca aceasta prohibitie denota tratamentul persoanelor cu dizabilitati intelectuale si mentale ca un grup compact, in dauna unor decizii individualizate bazate pe capacitatea fiecarei persoane in parte de a participa la procesul electoral. O astfel de prezumtie globalizanta este contrara Articolului 3 din Protocolul 1 al Conventiei privind dreptul la vot.

Curtea a facut niste observatii cruciale, aplicabile pe scara larga in cauzele privind persoanele cu dizabilitati. Astfel, penru prima oara Curtea a facut o analogie intre persoanele cu dizabilitati si alte minoritati care sufera in mod traditional de marginalizare, precum minoritatile etnice, femeile, sau minoritatile sexuale. In consecinta orice discrimnare la care sunt supuse persoanele cu dizabilitati va fi foarte greu de justificat, daca nu imposibil. Mai departe, Curtea a observat ca procesul legislativ parlamentar care a rezultat in anularea dreptului la vot nu a fost sustinut de argumente suficiente, si ca dimpotriva, a fost dominat de stereotipuri privind capacitatea persoanelor cu dizabilitati. Acest rationament este aplicabil in genere multor prevederi legislative si decizii individuale ce afecteaza drepturile persoanelor cu dizabilitati mentale.

Consecintele acestei hotarari sunt radicale si neindoielnice. Multe tari est europene au prevederi similare cu cea din Ungaria, de multe ori localizate bine merci la nivel constitutional. Frumusetea acestei hotarari rezida in faptul ca aceste tari trebuie acum sa reexamineze aceste hotarari si sa le modifice in spiritul hotararii Curtii.

Articolul 36 al Constitutiei noastre prevede ca: "Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie". Aceasta prevedere este consecinta sistemului nostru in materia capacitatii juridice a persoanei care incalca flagrant Conventia si alte obligatii internationale ale Romaniei din cel putin doua motive. Prima la mana - nu permite decat doua variante: fie exista capacitate fie lipseste cu desavarsire (cazul minorilor intre 14-18 ani fiind exceptat), fara nici o varianta intermediara (cf. hot Shtukaturov v Rusia). A doua la mana: nu permite o decizie individualizata asupra capacitatii specifice a unei persoane aflate sub interdictie de a-si exercita dreptul de vot si se bazeaza pe generalizari si stereotipii, in loc de judecati rationale.

NRDO 1/2010

A aparut si primul numar din 2010 al Noii Reviste de Drepturile Omului. Carentele semnalate anterior sunt si mai evidente in acest caz, respectiv faptul ca articolele de fond nu prea au legatura cu drepturile omului - ci cu dreptul constitutional (respectiv partea acestuia privind organizarea statului democratic) sau dreptul administrativ. In ceea ce priveste prezenta constanta in paginile acestei reviste ale acelorasi autori, ma intreb daca acest aspect se datoreaza putinatatii expertilor in drepturile omului in Romania sau are alte explicatii. Prin simpla sa prezenta, aceasta revista are potential si trebuie salutata. Avem insa asteptari mult mai mari pentru viitor, mai ales ca unii dintre noi (subsemnatul de exemplu) sunt abonati cu plata de ani buni.

Tot pentru viitor ar fi util ca revista sa puna la dispozitia publicului interesat numerele sale mai vechi in format electronic, pe website-ul sau. Si ar putea sa faca acest gest in mod gratuit reflectand astfel faptul ca in mare practica drepturilor este not-for profit, si specifica sectorului neguvernamental. Preconizez ca astfel NRDO ar avea un impact mult mai mare decat pana acum. In acest fel si website-ul ar devenin util cat de cat, avand in vedere ca in prezent nu prea contine nimic in afara de sumarele revistei.

Sumar Nr 1, 2010
Editorial

I
Valentin Constantin, Drepturile omului, între „nu vrem” şi „nu putem”
Corneliu-Liviu Popescu, Menţinerea regimului democratic în urma revizuirii constituţionale
Alina Mirabela Gentimir, Care formă de autonomie este favorabilă României?
Gabriel Andreescu, Răspuns la întrebarea:: care formă de autonomie?

II
Hotărârea CNCD cu privire la desfiinţarea postului de expert local pe probleme de romi
Hotărârea CNCD cu privire la sancţionarea reclamatei pentru neaplicarea fermă şi neîntârziată a hotărârii Colegiului Director

III
Csaba Asztalos Ferenc, Analiza diagnostic a cadrului legal şi instituţional în domeniul egalităţii de şanse şi de gen în România

IV
K. N. Llewellyn, Normativul, juridicul şi sarcinile dreptului: problema metodei juridice (II)

Recomandari de lectura

Dictionar: negationisti v sceptici

Un numar recent al prestigioasei reviste New Scientist are un focus tematic asupra negationismelor, cauzelore si efectelor sale. Aceasta este o tema relevant in general, si in special i contextul acestui blog. Articolul introductiv al dosarului tematic explica intr-un mod accesibil si convingator distinctia dintre un sceptic si un negationist:

WHAT is the difference between a sceptic and a denier? When I call myself a sceptic, I mean that I take a scientific approach to the evaluation of claims. A climate sceptic, for example, examines specific claims one by one, carefully considers the evidence for each, and is willing to follow the facts wherever they lead.

A climate denier has a position staked out in advance, and sorts through the data employing "confirmation bias" - the tendency to look for and find confirmatory evidence for pre-existing beliefs and ignore or dismiss the rest.

Scepticism is integral to the scientific process, because most claims turn out to be false. Weeding out the few kernels of wheat from the large pile of chaff requires extensive observation, careful experimentation and cautious inference. Science is scepticism and good scientists are sceptical.

Denial is different. It is the automatic gainsaying of a claim regardless of the evidence for it - sometimes even in the teeth of evidence. Denialism is typically driven by ideology or religious belief, where the commitment to the belief takes precedence over the evidence. Belief comes first, reasons for belief follow, and those reasons are winnowed to ensure that the belief survives intact. [...]

(extras din Michael Schermer, Living in Denial: When a Sceptic isn't a Sceptic, in New Scientist, nr. 2760/2010)

Merg la CEDO (sa cer dreptate)

In doua zile voi participa in mod direct pentru prima oara la o sedinta publica intr-un caz pendinte in fata CEDO. Voi pleda in numele aplicantului in cazul Farcas v Romania, despre care am scris cateva cuvinte intr-un alt post - cazul priveste lipsa accesibilitatilor pentru persoane cu dizabilitati fizice in Piatra Neamt. Iata cateva cuvinte in legatura cu practica sedintelor publice la CEDO.

Curtea organizeaza sedinte publice intr-un procent minuscul din cazuri - poate mai putin de 0,1% din cazurile comunicate. Sedintele publice sunt prilejuite de cazuri importante, care ridica probleme de principiu noi. Dupa cunostiintele mele Farcas este al doilea caz impotriva Romaniei in care se organizeaza o sedinta publica. Primul a fost Tatar v. Romania, acum un an-doi, care a fost in legatura cu poluarea rezultata din scurgerea de cianuri de la Baia Mare acum mai multi ani. A treia sedinta a fost programata deja pentru iunie, in dosarul pilot privind problema sistemica a retrocedarii proprietatilor nationalizate.

Nu pot spune ca sedinta publica la CEDO ar avea implicatii hotaratoare pentru decizia finala a Curtii in cazul in cauza. Procedura in fata CEDO este predominant scrisa, chiar si in cazurile in care se organizeaza sedinte. Sedintele urmeaza in mare un scenariu foarte previzibil, cu partile citind un discurs pregatit si inmanat Curtii in prealabil, timp de 30 minute fiecare. Singura parte neregizata are loc la sfarsit, cand judecatorii Curtii pun intrebari partilor, iar partile raspund si in plus au ocazia sa faca observatii in raspuns la sustinerile parii adverse. (un fel de debate - pentru cunoscatori)

Aceastea fiind spuse, sedinta are o incarcatura simbolica importanta, data fiind cum am spus putinatatea acestor ocazii, semnalizand astfel importanta chestiunii supuse litigiului, precum si solemnitatea momentului, cu o sala mare si impunatoare si un ceremonial aparte. Curtea Europeana este la urma urmei instanta cea mai inalta a Europei, iar sedintele publice sunt singurele ocazii in care partile au ocazia sa-si incruciseze armele in mod direct, cu arbitrajul nemijlocit al judecatorilor Curtii.

In fine, este un moment special pentru orice avocat, astept cu nerabdare aceasta experienta. Webcasturi dupa sedintele publice ale Curtii sunt publicate in aceeasi zi in care se desfasoara pe site-ul Curtii.

Conventia iti apartine!

Semnal de alarma

Am intalnit-o recent in cursul unui seminar la Bruxelles prilejuit de lansarea raportului "Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap pe Doamna Ioana Mihaela Lese, presedintele Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap. Reamintesc ca ANPH este principala autoritate administrativa la nivel central cu atributii de coordonare si monitorizare in domeniul politicilor publice privind persoanele cu handicap, o categorie a populatiei marginalizata si abuzata din plin inainte si dupa 1989. Urmeaza ca presedintele ANPH este cel mai inalt demnitar in stat cu atributii in acest domeniu. In plus, in aceasta calitate, presedintele are ultimul cuvant in procesul de distribuire a mai multor milioane de euro de la bugetul statului, din fonduri structurale, de la Banca Mondiala etc.

Doamna Lese a avut o prestatie “stearsa” la Bruxelles. Discursul dumneaei in calitate de membru al unui panel poate fi calificat cu incredere drept o catastrofa cu public, sfarsind aproape in lacrimi. Pe langa faptul ca nu a reusit sa spuna nimic de substanta, Doamna Lese a cedat nervos in urma unei interventii din public din partea unui utilizator roman de scaun cu rotile care a chestionat prestatia Romaniei in domeniu, declarand ca “I am not used to speaking in public in the presence of so many experts”. Ce-i drept Doamna Lese se afla sub presiune din partea unui public care includea mai multi membri ai Parlamentului European, membri ai unor ONG-uri mari din Bruxelles, persoane cu dizabilitati din toata Europa, avand in vedere ca raportul sus-mentionat viza cu precadere practici nelegale prevalente in Romania.

In privat, Doamna Lese a facut o serie de declaratii aiuritoare. De examplu, Doamna Lese si secretara dumneaei nu aveau idée ca pana acum cativa ani sute de oameni mureau cu zile la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare din cauza conditiilor deplorabile din acea unitate. Dupa ce s-a recules pentru ceva timp, fiind socata de gravitatea informatiilor ce le-a primit, Doamna a venit la mine si mi-a comunicat ca ignoranta dumneaei este explicabila din moment ce spitalul cu pricina se afla in subordinea Ministerului Sanatatii, si nu a Ministerului Muncii, angajatorul dumneaei. Samd.

Cand m-am intors la birou am incercat sa obtin mai multe informatii despre Doamna Lese. Site-ul ANPH nu contine nici o informatie despre experienta profesionala sau studiile sale, insa din declaratia de avere reiese ca a fost angajata pana nu de mult la Parlamentul European, realizand traduceri secretariat. Se pare ca a mai lucrat in cadrul Agentiei pentru Protectia Mediului, ca responsabila pentru relatii internationale. In octombrie 2009 Doamna Lese a fost numita de premierul Boc in functia de presedinte al ANPH. Si cam atat. Aparenta lipsa de experienta relevanta a Dnei Lese este pana la un punct de inteles avand in vedere varsta sa deloc inaintata.

Ar mai fi de precizat predecesorii Dnei Lese la conducerea ANPH au fost de un calibru comparabil, remarcandu-se mai mult prin cultivarea unor interese de casta sau individuale in detrimentul grupului vizat, si cu o calificare indoielnica. Concluziile sunt triste si las cititorii sa le formuleze – privind bunaoara criteriile folosite in promovarea acestor persoane in functii administrative importante, buna credinta a guvernantilor in asigurarea reformelor promise sau daca lupta pentru schimbare mai are vreun rost in aceste circumstante cu totul si cu totul demotivante.