Pozitia mea ref. la scandalul Baconschi

De la inceput vreau sa subliniez ca declaratia Ministrului Baconschi cu privire la probema 'fiziologica' a romilor mi se pare cel putin nefericita. Mai ingrijorat am fost ulterior atunci cand Ministrul, in incercarea sa de a dezamorsa conflictul, declara ca "romii de buna seama pot fi acuzati de multe, dar nu ca ar fi imbecili". Din punctul meu de vedere aceasta declaratie pune sub semnul intrebarii aptitudinea Dlui Baconschi de a ocupa functia prezenta. Accept de asemenea, ca functia oficiala pe care o ocupa dl Baconschi impune anumite standarde suplimentare, si ca prestatia sa publica trebuie supusa ca atare unui scrutin mult mai riguros.

Cu toate acestea, campania declansata de ONG-uri si solicitarile ultimative facute in acest cadru sunt nejustificate si disproportionate, precum si o greseala de strategie din partea lor. Iata si argumentele mele.

In urma dezbaterilor din presa, si in lumina declaratiilor sale ulterioare, este evident ca sintagma incriminata este susceptibila de mai multe intelesuri. ONG-urile insele au simtit nevoie sa iasa in public cu un comunicat suplimentar explicandu-si punctul de vedere. Din acest punct de vedere, incriminarea acestei declaratii ca fiind de origine fascista, solicitarea demisiei si refuzul dialogului apar ca fiind disproportionate fata de gravitatea gestului initial. In mod normal o astfel de reactie ar putea fi justificata de un catalog bine documentat de transgresiuni, sub forma unor decaratii cat si a unor actiuni condamnabile.

In general preferinta ONG-urilor de a se concentra pe ce politicienii spun, si nu pe ceea ce ce ei fac (sau pe ceea ce nu fac cand ar trebui sa faca) este o strategie facila, care pierde din vedere miezul problemei. Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii sufera de acelasi sindrom - se concentreaza pe declaratiile catalogate ca fiind de natura rasista, in detrimentul politicilor publice blamabile sau inactiunii autoritatilor in domenii relevante. Desigur ca analizarea lipsurilor strategiei guvernantilor in, spre exemplu, domeniul politicilor de locuire este o intreprindere mai dificila, din moment ce presupune cunostiinte specifice si o strategie pe termen lung. In plus, focusarea pe o declaratie interpretabila are ca si consecinta ocultarea problemei de fond - in acest caz cauzele plecarii in masa a romilor in vest sau tratamentul romilor de catre autoritatile de acolo.

Cred de asemenea ca in loc sa arate cu degetul, ONG-urile ar trebui sa petreaca mult mai mult timp explicand si indeplinind un rol educativ in spatiul public. Cred ca preferinta pentru procese de intentie in dauna analizei problemelor de fond contamineaza, vrand-nevrand, prin lipsa de legitimitatea a unui asemenea demers, discursul drepturilor omului in intregime. Folosirea nediscriminatorie a unor etichete cu un continut ideologic incarcat (precum fascism sau rasism) intr-un context ambiguu nu este de natura a servi obiectivele programatice ale organizatiilor de profil.

ONGurile care lucreaza in domeniul drepturilor omului trebuie de asemenea sa demonstreze retinere atunci cand o solicitare anume ar implica suprimarea dreptului la libera expresie. Este de retinut ca acest drept este unul fundamental in statul de drept, si profita
in egala masura actorilor din societatea civila. Limitarea libertatii de expresie este posibila, insa numai in anumite imprejurari bine stabilite. Spre comparatie, recent autoritatile din Ungaria si Cehia au interzis partide sau formatiuni paramilitare care propovaduiau o ideologie nazista si actionau in spiritul acestei ideologii (Garda Maghiara si respectiv Partidul Muncitorilor). In asemenea imprejurari interventia autoritatilor este legitima.

In fine, pentru a beneficia de un impact maxim, ONGurile trebuie sa aleaga ocaziile in care ies in public cu mare disccernamant, sa aleaga cu mare atentie luptele in care se angajeaza. Daca acum ONGurile au ales sa indrepte toate armele pe Baconschi, un subiect mai important, precum evaluarea implementarii Strategii guvernmanetale pentru romi va fi intampinata de mult mai putin interes din partea publicului.

ONGurile mizeaza in cazuri precum Baconschi de impactul mediatic garantat de astfel de scandaluri - impactul mediatic poate fi insa si negativ. In cele din urma promotorii unui demers motivat ideologic si slab argumentat isi pierd din pacate creditul la politicieni si la publicul larg, astfel ca in viitor audienta lor va fi mult mai restransa.

Impresii post-Interlaken (1)

Joi si vineri a avut loc la Interlaken o conferinta ministeriala privind viitorul Curtii Europene pentru Drepturile Omului, cu participare la nivelul ministrilor de justitie din toate cele 47 State membre. Conferinta s-a soldat cu adoptarea unei Declaratii care traseaza temele majore pe care trebuie sa se focuseze reforma pe termen scurt a Conventiei si o agenda pentru realizarea acestui program. Comitetul de Ministri, cu participarea celorlate organe ale Consiliului Europei primeste asadar un mandat destul de dealiat pentru continuarea reformei CEDO.

Declaratia face referire la nivel de principiu la obligatiile tuturor actorilor din sistem (state membre, Curte, Comitetul de Ministri) de a participa la corectarea problemelor de care sufera Curtea in prezent, precum si la chestiuni de fond concrete precum cererile repetitive sau cererile inadmisibile. Spicuiesc doar cateva aspecte pentru moment - angajamentul fata de mecanismul de petitie individuala este reafirmat de Statele membre ("strong commitment"), se preconizeaza crearea unui mecanism de filtrare a cererilor inadmisibile, in timp ce Comitetul de Minsitri scapa oarecum cu fata curata, recomandarile privind procesul de supervizare a implementare a hotararilor fiind mai degraba vagi si lipsite de substanta. Se remarca de asemenea tentativa Statelor de a influenta in mod nepermis mandatul Curtii de a interpreta in mod suveran Conventia, prin solicitarea pe care o fac Curtii de a se abtine la a examina chestiunile de fapt si intepretare a dreptului intern ce au fost decise deja de instantele interne (vezi cauza Lautsi mai jos), precum si de a aplica cu mai mare strictete criteriile de admisibilitate prevazute de Conventie.

Intalnirea de la Interlaken in sine a fost destul de arida si regizata pana in ultimul detaliu. Agenda a inclus exclusiv speechuri, eliminand in totalitate orice discutie. In mod special statele membre (toate 47) au avut posibilitatea sa isi exprime pozitia relativ la Declaratia ce fusese negociata in prealabil in interventii de 3 minute, in ordine alfabetica a la Eurovision.

Multe state s-au limitat la declaratii abstracte de sprijin care au reprodus in mare continutul Declaratiei. Cu toate acestea, unele state au iesit din canon, facand unele afirmatii notabile. Unele state au venit cu propuneri concrete de reformare a sistemului (de ex. Moldova sau Ucraina). Alte state, indeosebi din vest, au facut referire in mod constructiv si onest la unele chestiuni incomode precum solicitarile initiale de a suplimenta bugetul alocat Curtii pentru a face fata valului de plangeri, sau in leagtura cu blamarea anumitor state pentru refuzul de a lua masuri pentru stoparea valului de plangeri cu care alimenteaza Curtea. Atitutdinea pozitiva si constructiva a acestor state este cu atat mai laudabila cu cat majoritatea reprezentantilor au tacut malc in legatura cu propunerile de suplimentare a bugetului sau de eficientizare a procedurii in fata Comitetului de Ministri.

In fine, cateva state (respectiv Italia, Malta, Lituania) au fost deosebit de recalcitrante, si, in mod neuzual, au invocat hotararea in cauza Lautsi v. Italia (privind prezenta crucifixelor in scoli) ca un exemplu de situatie in care Curtea ar trebui sa manifeste deferenta fata de judecatorul national. Avand in vedere ca Italia a solicitat judecarea acestei cauze de catre Marea Camera, cauza Lautsi se poate transforma intr-un test major asupra relatiilor dintre Curte si state in legatura cu chestiuni contencioase care tin de specificul local al tarii in cauza. despre asta insa intr-un alt post.

Despre participarea Romaniei in acest proces intr-un post viitor.

Organizatiile guvernamentale au participat si ele in acest proces, in ciuda atitudinii mai degraba ostile a statelor. Iata spre exemplu un clip realizat de Amensty cu aceasta ocazie, cu privire la importanta Curtii pentru cetatenii de rand ai Europei.

Farcas v. Romania - despre handicapuri in Romania

Iata scriu o nota in avans despre un caz aflat pe rolul CEDO, care s-ar putea demonstra important pentru persoanele cu dizabilitati din Romania si numai.

Este vorba de Farcas v Romania, aflat in acest moment in faza observatiilor, avand o sedinta publica la Strasbourg pe 27 aprilie 2010. Noi il reprezentam pe aplicant in acest caz.

Farcas ilustreaza o problema generalizata in Romania, dar care nu este tratatat cu suficienta serioziatate de guvernanti si public (vorbesc de cei fara dizabilitati) in general. Dl Farcas are distrofie musculara si locuieste in Piatra Neamt. In 2004 a fost obligat sa renunte la contractul sau de munca de fostul sau angajator Romtelecom, la care lucrase mai mult de 20 de ani, in conditii suspecte. Incercand sa conteste aceasta masura, Dl Farcas este blocat de lipsa de acces fizic la instante si la Baroul de avocati. Pierzandu-si venitul, Dl Farcas incearca sa acceseze avantajele pe care statutul sau de persoana cu dizabilitati il presupune, intrand in confruntare cu birocratia atotputernica si nemiloasa care adminsitreaza acest sistem. Surpriza, sediile locale ale autoritatilor ce au ca rol ajutarea persoanelor cu dizabilitati sunt inaccesibile, iar birocratia ce aloca beneficiilor il proceseaza pe Dl Farcas la modul cel mai arbitrar cu putinta. Dl Farcas este in final izolat in cartierul sau, unde trotuarele nu sunt accesibile, transportul public de asemena complet inaccesibil, magazinele asemenea. Acest caz ridica probleme sub articolele 6, 8, 14 ale Conventiei.

Ar fi multe de spus in legatura cu acest caz, si cu siguranta voi avea prilejul sa o fac in viitor, avand in vedere ca sunt direct implicat. Pentru moment doua aspecte. Jurisprudenta Curtii in aceasta materie este nefavorabila pana acum persoanelor cu dizabilitati, pentru multe motive. In masura in care acest caz poate corecta acest aspect, el este unul foarte important. Acest potential este confirmat si de decizia Curtii de a organiza o sedinta publica.

In al doilea rand - acest caz este o exemplificare perfecta a 'tezei sociale' a dizabilitatii conform careia (pe scurt), dizabilitatea nu isi are originea in persoana in cauza, ci este datorata obstacolelor existente in societate. Cu alte cuvinte societatea cauzeaza dizabilitatea, iar in masura in care sunt adoptate masuri corective, discriminarea de care sufera persoanele cu dizabilitati ar disparea. In cazul de fata, reclamantul a lucrat pentru 20 de ani cot la cot cu colegii sai fara dizabilitati.O data ce a fost concediat (un simptom al stigmei de care sufera persoanele cu dizabilitati), intr-un timp record, reclamantul a fost transformat de sistem dintr-o persoana independenta intr-un asistat social, blocat in apartament, si clasificat drept pensionar de invaliditate. Vom vedea in ce masura acest aspect va modela hotararea Curtii.

In fine, as dori sa remarc cu aceasta ocazie campania laudabila condusa zilele acestea de Evenimentul zilei de constientizare a problemelor si excluderii cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati. Campani se numeste INVINGE HANDICAPUL! se se gaseste aici. As avea o obiectie minora in legatura cu aceasta campanie - ar fi fost extraordinar daca campania ar fi fost reflectata si in celelate rubrici ale ziarului, precum editorialele, aratand astfel ca EVZ isi asuma cu adevarat aceasta campanie. Editorialistii ar avea astfel ocazia sa-si diversifice putin aria de cuprindere referindu-se si la altceva decat ...subiectele uzuale.

(foto EVZ)

NRDO 4/2009

Iata sumarul ultimului numar al Noii reviste de drepturile omului. Ca de obicei, predomina articolele de drept constitutional sau privind campuri de interes strict specializat, in detrimentul celor efectiv utile practicienilor drepturilor omului. Exceptiile in acest caz sunt articolul Ralucai Bercea, despre un subiect inedit in legatura cu care ar fi foarte multe de spus, si pe care astept sa il citesc cu nerabdare, precum si articolul lui Istvan. Iata sumarul articolului Ralucai Bercea:

Protecţia drepturilor fundamentale în România este problematică la mai multe nivele. În raport cu sistemul Convenţiei Europene şi al Curţii de la Strasbourg se dovedeşte, desigur, vital ca statul să depăşească pragul îndeplinirii unei obligaţii minimale de a pune în executare hotărârile pronunţate împotriva sa şi să îşi asume rolul de garant primar al efectivităţii drepturilor fundamentale care, în ceea ce-l priveşte, reprezintă o obligaţie decurgând din caracterul obiectiv al acestora. Or, coerentă cu acest imperativ este cerinţa, din nou minimală, ca prin vocea reprezentantul său în cadrul procedurii jurisdicţionale europene guvernul român să transmită, prin bună-credinţă procedurală şi printr-o conduită rezonabilă, că urmăreşte îndeplinirea aceluiaşi deziderat. Lucrarea analizează din această perspectivă apărările guvernului în câteva cauze care s-au aflat pe rolul Curţii de la Strasbourg.

NRDO 4/2009

*Valentin Constantin, Criza articolelor 85 şi 103 din Constituţie
*Gabriel Andresecu, Cu privire la procedura de anonimizare a documentelor adoptată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
*Raluca Bercea, Despre buna credinţă procesuală şi caracterul rezonabil al apărărilor Guvernului României în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
*Corneliu-Liviu Popescu, Germenii modelului politic interbelic de tip fascist în regimul politic român contemporan - prezidenţial, direct şi populist
*Hotărârea CNCD cu privire la efectele discriminatorii asupra elevilor aparţinând comunităţii maghiare prin planul de şcolarizare
*Hotărârea CNCD cu privire la tratament diferenţiat privind compensarea medicamentelor destinate infertilităţii
*Hotărârea CNCD cu privire la angajarea “oamenilor cu frica lui Dumnezeu”
*Istvan Haller, Soluţiile instanţelor de judecată în domeniul discriminării
Diana Olar, Cauzele Lautsi c. Italia şi Kuliś şi Różycki c. Polonia
*K.N. Llewellyn, Normativul, juridicul si sarcinile dreptului: problema metodei juridice

Interlaken, pe ultima suta de metri

Revin cu oarecare precizari privind conferinta Statelor Parti la Conventia Europeana pentru Drepturile Omului ce va avea loc pe 18-19 februarie la Interlaken, in Elvetia, si la care voi avea "privilegiul" sa particip.

Este de asteptat ca inaltii demnitari prezenti la Interlaken sa mandateze negocierea unei noi etape in perpetua reforma a Curtii Europene. Discutiile in avansul intalnirii, precum si draftul declaratiei aflat acum in atentia negociatorilor sunt modelate de doua forte diametral opuse. Pe de o parte este dorinta nemarturisita si disimulata vinovat a unor State, in special din est, de a controla directia in care se indreapta jurisprudenta Curtii, in sensul unui respect mai consistent pentru marja de apreciere ce considera ca li se datoreaza, in special in chestiuni controversate precum, bunaoara, razboiul din Cecenia, drepturile homosexualilor sau prezenta simbolurilor religioase in scoli. Pe de alta parte, organismele Consiliului Europei, precum si unele State incearca sa traduca in realitate principiul subsidiaritatii, in sensul sublinierii ca principala cauza a crizei traversate de Curte a lipsei complete de aderenta a unor State la angajamentele pe care si le-au asumat in virtutea Conventiei.

Cele mai multe documente lansate in pregatirea conferintei de la Interlaken se feresc sa puna acest din urma diagnostic, si se limiteaza la mult batatorite si sterile chestiuni precum fenomenul cererilor repetitive, noul mecanism de filtrare, statutul Curtii etc. Sa fie clar, aceste propuneri nu reprezinta solutia pe termen lung a problemelor intampinate de Curte. Doar Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei pune degetul pe rana si identifica principalii vinovati pentru starea de colaps in care se afla Curtea in momentul de fata: Statele care nu isi fac ordine in propria curte in spiritul Conventiei, si care abdica de la angajamentele pe care le au fata de propriii cetateni si fata de Europa. Problema existentiala a Curtii este supraincararea. In acelasi timp patru dintre cele 47 State Parte la Conventie sunt responsabile pentru 57% din totalul cauzelor pendinte in fata Curtii - Rusia 28%, Turcia 11%, Ucraina 8.6%, Romania 8.3%; primele zece state impreuna raspund pentru 77% din totalul cauzelor (incluzand, in afara statelor est-europene si Italia).

Sper (neintemeiat cel mai probabil), ca Interlaken va semnala acestor state ca atitudinea lor este intolerabila, si ca trebuie sa ia de urgenta masuri substantiale de reforma, oferind bineinteles asistenta tehnica necesara in acest sens. Este inadmisibil ca Romania de exemplu sa tina Europa prizonier prin incapacitate/incompetenta/rea-vointa. Oficialii nostri (care nu mai au scuza alegerilor), demonstreaza ignoranta si indiferenta visavis de framantarile europene ori de cate ori li se ofera ocazia. La intalnirile organizate la nivel european la care se discuta reforma institutionala europeana, reprezentantii Romaniei isi asuma rolul de mobilier si pastreaza o tacere suverana. Nici chiar acum, cand toti discuta cu frenezie presupusa reforma anuntata la Interlaken, romanii nu demonstreaza nici un interes: pe site-ul oficial al conferintei nu exista nici un comentariu din partea Romaniei asupra vreunui draft al declaratiei finale a conferintei, desi repet, Romania este unul din furnizorii de nadejde de cazuri pentru Curtea Europeana. Avand in vedere ca nici la nivel intern nu exista nici un fel de dezbatere asupra momentului Interlaken, astept cu nerabdare sa vad fetele inaltilor demnitari romani la Interlaken atunci cand li se cere socoteala cu privire la situatia pe care o patroneaza. Eu inteleg ca acestia sunt maestri in combinatii de culise, mai mult decat pe fata, dar pana la urma nu se poate, tot explodeaza mamaliga.

Ma tem ca deznodamantul conferintei va fi indecis, si ca cele doua tabere o vor da la pace in spiritul celui mai mic numitor comun, mandatand in termeni imprecisi discutii asupra continuarii/restartarii reformei Curtii. Cel putin discutia privind constitutionalizarea Curtii a fost abandonata pe moment si angajamentul fata de mecanismul petitiei individuale va fi cel mai probabil ranforsat. Ceea ce ar insemna ca le-ar reveni in continuare Curtii si impotentului Comitet de Ministri sarcina de a continua lupta cu arme inegale impotriva Statelor repetente la CEDO, deci un sfarsit in coada de peste a mult trambitatei conferinte de la Interlaken. In fine, vom trai si vom vedea.

Opinia Parlamentului European mentionata mai sus si a carei lectura o recomand celor interesati se gaseste pe blogul ECHR aflat in bara din dreapta. Un alt document cat de cat interesant si relevant este cel al Comisarului Hammarberg, care se concentreaza asupra obligatiei statelor de aplica Conventia pe plan intern - se gaseste AICI. De asmenea recomand citirea documentului de pozitie a ONGurilor internationale la a carui redactare am participat, tot pe blogul ECHR. In fine, siteul Consiliului Europei contine date la zi privind procesul Interlaken.