Friday, 29 July 2016

Persoanele trans – de la faza de ‘experiment inedit’, de ‘incalcare a ordinii publice’ la cea de titulari de drepturi fundamentale - un dosar rezolvat recent in instantele romane

Voi prezenta pe scurt istoria unui caz rezolvat recent de instantele romane, privind recunoasterea in Romania a modificarilor de stare civila intervenite in Italia in favoarea unui barbat trans roman, cu cateva observatii scurte la final. 

Reclamantul X este un barbat trans, cetatean roman, care a emigrat in Italia. Printr-o hotarare pronuntata in 2008, Tribunalul Torino i-a autorizat cererea de a efectua un tratament de reatribuire chirurgicala a sexului. Dupa efectuarea acestui tratament, in cursul anului 2009, aceeasi instanta a pronuntat o hotarare prin care a aprobat cererea reclamantului de schimbare a sexului si a prenumelui in registrele de stare civila italiene. Ca urmare, Primaria orasului Torino a transcris actul de nastere romanesc si a inscris mentiunile necesare cu privire la sex si prenume. Ulterior, reclamantul a obtinut un act de identitate italian continand noile elemente de identitate.

Reclamantul a solicitat initial Serviciului de stare civila Y introducerea pe cale administrativa in registrul de stare civila roman a modificarilor survenite cu privire la prenume si sex in Italia. Serviciul de stare civila a comunicat cererea sa serviciului specializat din Ministerul Afacerilor Interne, care a raspuns in sensul ca, potrivit Regulamentului CE nr. 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in material raspundereii parintesti, se impune mai intai recunoasterea sentintelor de catre un tribunal, urmand ca ulterior sa se procedeze la inscrierea modificarilor in cauza in registrul de stare civila.

Ulterior, reclamantul a introdus o cerere in judecata pe rolul Tribunalului Y, solicitand Servicului de stare civila Y (intimatul) recunoasterea celor doua sentinte civile ale Tribunalului Torino si mentionarea modificarilor survenite in Italia pe actul sau de nastere, atribuirea unui cod numeric personal, ca si eliberarea unui nou certificat de nastere. Reclamantul a aratat ca actele de identitate romanesti expirasera si ca in acelasi timp cartea de identitate italiana era valabila doar pe teritoriul Italiei. Prin urmare, reclamantul nu avea posibilitatea sa calatoreasca in Romania pentru a-si vizita familia si prietenii. Pe de alta parte, el nu putea nici trimite o procura pentru intocmirea unor noi acte de identitate avand in vedere ca elementele de identitate pe care le avea in Italia nu coincideau cu cele inscrise in registrele de stare civila romane.

In motivarea sa, Tribunalul a subliniat ca instanta italiana nu a tinut seama de faptul ca reclamantul era cetatean roman, un element de extraneitate care ar fi trebuit sa atraga incidenta Regulamentului (CE) nr. 44/2001 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala. Potrivit dispozitiilor relevante din acest Regulament, in conjunctie cu Art. 1079§1 Cod civil, cererea de autorizarea a schimbarii de sex e de competenta exclusiva a instantei romane, singura care putea “verifica date de fapt concrete din istoria personala a reclamantului, date relevante in solutionarea cererii sale, prin audierea, spre exemplu, a unor martori care il cunosteau inca din copilarie”. Tribunalul a apreciat ca “in lipsa unor informatii ample privind evolutia comportamentala si de ordin psihic a reclamant[ului], profundele modificari prin care acesta urma sa treaca si prin care a si trecut par a fi fost privite de catre instanta straina un simplu experiment complex, poate inedit, dar un experiment.” In acest sens, decizia de a modifica registrele de stare civila italiene nu poate avea nici un efect asupra inregistrarilor de stare civila efectuate in registrele publice romanesti. Desi a recunoscut ca reclamantul sufera de unele ‘inconveniente’, Tribunalul a facut pe de alta parte urmatoarele observatii:

“[acesta] nu se putea folosi pe teritoriul Romaniei de o alta identitate referitoare la sex decat cea decurgand din actele de stare civila romanesti insa incalcarea normelor de ordine publica nu poate fi justificata nici de necunoasterea legii (nemo censetur ignorare legem) si nici de argumentul unui fapt ireversibil deja implinit, ale carui consecinte reclamanta, sesizand o instanta necompetenta, cel mai probabil considerata mai ingaduitoare, si le-a asumat in mod exclusiv si deliberat. Fara a specula asupra solutiei pe care instantele romane ar fi pronuntat-o in cazul in care ar fi fost sesizate cu cererea reclamantei de autorizare a schimbarii de sex, instanta apreciaza ca admiterea cererii de recunoastere a hotararii pronuntate de o instanta necompetenta ar constitui un precedent perculos data fiind importanta normelor ocrotite.”

In consecinta, printr-o hotarare pronuntata pe 18 septembrie 2015, Tribunalul Y a respins actiunea ca nefondata.

Curtea de Apel, sesizata cu apelul reclamanatului, a decis ca Regulamentul CE 44/2001 nu este aplicabil in cauza, avand vedere definitia sferei sale materiale in Art. 2§1: “prezentul regulament nu se aplica pentru starea si capacitatea persoanelor fizice[…].” In continuare, Curtea a decis ca in speta sunt intrunite conditiile cumulative ale Art. 1096§1 Cod procedura civila, respectiv: hotararile a caror recunoastere se solicita sunt definitive potrivit legii statului unde au fost pronuntate, instanta care a pronuntat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenta sa judece procesul si exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea. Mai mult decat atat, instanta a constatat ca in speta nu este incident vreun motiv de refuz al recunoasterii dintre cele mentionate in Art. 1097 Cod procedura civila. Indeosebi, cele doua hotarari italiene nu sunt contrare ordinii publice de drept international roman, avand in vedere faptul ca identitatea de gen este un aspect fundamental al dreptului la viata privata protejat de Art. 8 CEDO, iar CJUE a decis in mai multe cazuri ca discriminarea pe criteriul reatribuirii de gen este un aspect al discriminarii pe criteriul de sex. Prin urmare, printr-o decizie pronuntata pe 23 mai 2016, Curtea de Apel a admis apelul declarat de reclamant dispunand recunoasterea pe teritoriul Romaniei a hotararilor italiene in cauza.

Fara a comenta hotararile celor doua instante, iata cateva observatii succinte pe final. In primul rand, reclamantul a fost reprezentat in instanta de Domnul avocat Ciprian Finica, in timp ce eu am pus umarul la elaborarea argumentelor in apel. In al doilea rand, in apel am incercat trimiterea unor intrebari preliminare CJUE intemeiate pe legislatia UE privind dreptul la libera circulatie. Nu am reusit de aceasta data, pentru un pretext oarecum bizar. Oricum, ramane sa folosim argumentele pe care le-am construit acum cu alta ocazie. In al treilea rand, este de mentionat ca exista cel putin o alta hotarare de exequatur in aceeasi materie, prin care un alt tribunal roman a recunoscut o hotarare pronuntata in Olanda, facand paradoxal aplicarea Regulamentului 44/2001, declarat inaplicabil in prezenta speta. Pe de alta parte, aceasta cauza ar fi, cel putin dupa stiinta mea, prima in care o instanta romaneasca constata ca regulile privind schimbarea juridica a sexului in acte tine de ordinea publica de drept international roman, in contexul unei motivari foarte ostile. In fine, daca aceasta cauza priveste o persoana trans care a efectuat operatia chirurgicala de reatribuire de gen, ar fi deosebit de interesant sa testam apele cu un caz implicand o persoana care si-a schimbat actele FARA a efectua aceasta procedura medicala, beneficiind de reformele care au avut loc in aceasta privinta in mai multe tari europene. In acest sens, daca exista cineva cu acest profil care vrea sa-si schimbe actele in Romania si are nevoie de ajutor, il invit sa ma contacteze.



Friday, 22 July 2016

New publication on disability and access to justice

I am honoured to have an article published in the Routledge Handbook of Disability Law and Human Rights, along with contributions from other well-known academics specialising in disability rights, finally out now.

Constantin Cojocariu - Hit and Miss: Procedural Accommodations Ensuring the Effective Access of People with Mental Disabilities to the European Court of Human Rights

Here is the introduction of the article: 

Persons with mental disabilities in Eastern Europe suffer from high and well-documented rates of discrimination and abuse, which are often embedded in the law. Phenomena such as large-scale institutionalization or denial of legal capacity are frequently described as benevolent measures aimed at ensuring the welfare of those concerned. The advent of the UN Convention on the Rights of Persons with Disabilities (hereinafter referred to as the ‘CRPD’), widely ratified across Europe, highlighted these structural inequities and framed them as violations of basic human rights. The European Court of Human Rights (“hereinafter referred to as ‘the Court’), as the preeminent regional mechanism for human rights protection, would appear to hold great potential for those seeking to challenge the status quo and achieve systemic change. However, its output on disability rights to date has been quite limited and rather disappointing. The physical, social and economic barriers that hinder access to justice at all levels of the judicial system may at least partially explain this dearth of jurisprudence. At the same time, many disability cases that do reach the Court are dismissed on admissibility grounds, revealing a lack of comprehension on the part of the Strasbourg judges of the specificity of disability rights claims, or result in judgments that often replicate and legitimize the oppressive narratives and structural discrimination that are prevalent at the national level. A close inspection of the Court’s jurisprudence reveals how procedural devices such as “standing”, “material scope”, “legal representation”, “margin of appreciation”, “exhaustion of domestic remedies” have been used to render disability claims non-justiciable under the European Convention on Human Rights (hereinafter “the Convention”).  

This article examines recent jurisprudential developments on disability rights in an attempt to decipher whether disabled people benefit from “practical and effective” access to the Court. The relevant reference point is Article 13 of the CRPD on access to justice, which requires States Parties to “ensure effective access to justice for persons with disabilities on an equal basis with others, including through the provision of procedural […] accommodations, in order to facilitate their effective role […] in all legal proceedings.” For its part, the Court has also emphasized that “special procedural safeguards may prove called for in order to protect the interests of persons who, on account of their mental disabilities, are not fully capable of acting for themselves.” This article offers a practitioner’s perspective, based on the author’s ten-year experience of litigating high profile disability cases before the Court.

The first part of the article examines the concept of  “de facto representation” introduced for the first time recently in the case Câmpeanu v. Romania, and its potential implications for proxies seeking to introduce complaints on behalf of people with disabilities suffering from abuse, lacking relatives or other guardians and who are unable to instruct a lawyer. The second part of the article explores the manner in which the Court deals with disabled applicants unable to secure adequate legal representation. The Court’s practice in this respect has been quite diverse, revealing a deeper ambivalence in its jurisprudence towards measures that interfere with a person’s legal capacity in the form of partial or plenary guardianship. Finally, the last part looks more closely at some of the recent changes in the Court’s procedure, and in particular the ongoing move to tighten as well as enforce more strictly the admissibility criteria for individual petitions, likely to have a disproportionate impact on disabled applicants.